Un an de pandemie, între curaj și dezamăgire: ”Activam în regim dublu, am înțeles că nu avem de ales”, dar ”nu suntem atât de necesari statului”

Cătălina Osoianu este studentă la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, acum e anul șase, la facultatea Medicină Preventivă. În paralel activează la Spitalul Clinic Republican “Emilian Coțaga”, secția chirurgie oro-maxilo-facială.

Deși a depus tot efortul pentru a fi de ajutor în perioada pandemiei, și-a luat număr dublu de ture din cauza lipsei de personal medical, totuși dezamăgirea ce o cuprinde acum legată de atitudinea statului față de sistemul medical din țară, dar și, în mod special, față de studenții rezidenți, o face să se gândească să plece. Nu mai este la fel de sigură că ar vrea să fie medic în țara noastră.

catalina osoianu 1

Când a început pandemia erai deja angajată la Spitalul Clinic Republican “Emilian Coțaga”. Îți mai amintești cum te-a prins vestea că virusul bântuie deja și în Moldova?

Țin minte că era o zi obișnuită din luna martie, eram la universitate la pauză și discutam cu colegii aprins despre situația din China și ideea că în curând ar putea ajunge și la noi virusul. Predomina o agitare la catedră și se discuta despre o posibilă întrerupere a orelor, deoarece apăruse primul caz în România. După o adunare la nivel de facultate s-a decis că avem o zi scurtă după care ne anunță cum frecventăm. Din ziua aceea nu am mai fost fizic la universitate. La început nu luasem totul în serios, chiar și cu apariția primului caz la noi, dar când s-a instalat carantina, am avut emoții amestecate, mă simțeam într-un film din domeniul fantasy.

Nu te-ai gândit în acel moment să pleci de la serviciu, să nu te expui riscului?

Nu pot să zic că am avut o frică anumită de a activa în spital și nu am avut niciun dubiu că trebuie să activez, mai ales că persoanele în vârstă au fost impuse să stea acasă, iar unii lucrători medicali au copii și aveau frică de a activa. A fost o mică criză de personal la început, de aceea eu activam în regim dublu. Știam că nu sunt în grupul de risc și încercam să păstrez toate măsurile de securitate. Pe lângă acestea, secția în care activez, este unică în toată Republica Moldova, de aceea cu toții am înțeles că nu avem de ales și că trebuie să fim cu mult mai precauți – pentru a nu fi închisă secția.

Ce te-a motivat să rămâi?

Era o tensiune mai mare pentru că în ”secțiile covid” tu știi cu ce te confrunți și ai echipamentul necesar, noi însă ajutam zilnic fără a cunoaște pe cine avem în față și de unde vin. Mai ales că toate echipamentele de protecție, inclusiv mănușile erau împărțite pe la secțiile care aveau nevoie mai mare de ele, decât noi. Pe lângă asta, nu toți oamenii sunt receptivi și deschiși, aflam despre posibilul contact cu persoanele bolnave covid, doar după ce le acordam ajutor, o mare iresponsabilitate din păcate.

Știu că și mămica ta este și ea medic, cum era interacțiunea acasă. V-ați izolat de ceilalți membri ai familiei?

Cu mămica contactam nemijlocit la spital, desigur că contactul fizic era interzis și păstram distanța socială. Câteva săptămâni bune nu ne-am întâlnit cu familia mea, aveam doar drumul lucru-casă și magazin o dată în săptămână. Cred că a fost grea pentru noi toți situația epidemiologică.

catalina osoianu 2

Ce s-a schimbat în perioada pandemiei în activitatea ta?

Cel mai important, desigur, că sunt studiile online, la început chiar îmi păreau cu impact pozitiv, cu timpul însă am înțeles că contactul cu colegii, profesorii este un factor ce influențează foarte mult, nu doar reușita universitară dar și starea mea psiho-socială.

A fost greu pentru mine când s-a interzis activitatea multor localuri, cinematografe, mai ales plimbările în aer liber, dar și mai greu a fost și financiar- pentru că a avut de suferit și mica noastră afacere pe care o deschisesem de curând. La magazine mergeam o dată la 3-4 zile, țin minte că era lipsă de dezinfectante, noroc că fiind studentă la medicină, dezinfectantul nu dispărea din geanta mea.

Pășim în anul doi de pandemie, în perioada asta tu îți vei lua și diploma. Ce emoții te încearcă?

Îmi este foarte trist că ultimul an de studenție decurge sub această formă, aveam planuri cu colegii referitor la acest an, păcat ca în loc să petrecem cât mai mult timp împreună, noi ne-am distanțat. Și motivația de a învăța a scăzut cu mult de când suntem în regim online.

Vei rămâne în să activezi în sistemul medical de la noi?

Să îmi fi pus această întrebare cu un an în urmă,  răspundeam fără nici o ezitare – da. Dar presupun că nu suntem într-atât de necesari statului, încât să ne scadă numărul de locuri de la rezidențiat și să ne și scoată unele opțiuni, dintre care la una din ele tindeam. De aceea, îmi e greu la moment să confirm că aș vrea să îmi continui calea în medicină, la noi în țară. Sper să se schimbe ceva și să am aceeași perseverență cu care am pășit pentru prima dată în incinta universității.

Mulțumesc, Cătălina!

Citește și: Un an de pandemie, în prima linie! Arina, asistentă medicală: ”Secția COVID înseamnă frică, responsabilitate, speranță” 

Cristina Bumbu-Dănuță

Ai o noutate?