Foto:alocapitala.md

“Schimbări cu intenție” în sistemul de monitorizare a traficului rutier – OPINIE

Ministerul Afacerilor Interne postează de câteva zile mici rapoarte cu realizări din domeniile pe care le gestionează și e de apreciat această inițiativă. Dar, din păcate, dacă intrăm în esența informației, observăm clar o listă de pretinse realizări palpabile care nu au nici o legătură cu anul 2021 – 2022 și mai ales cu actuala conducere.

Cunosc bine, la fel ca și mulți colegi de ai mei, că domeniul tehnologiilor Informaționale din cadrul MAI a avut mai mult de suferit, decât de avansat în această perioadă și asta chiar din primele zile de mandat al actualului ministru. Adică din momentul în care a decis că STI trebuie să fie condus de un prieten bun. Aici fiind valabil principiul: Chiar dacă procesele vor degrada, important e să nu mă trădeze și să fie “de al nostru”.

Nu vor recunoaște, dar e o lipsă enormă de inițiativă și capacitate analitică, iar conceptele: Safe City, Smart și altele… s-au transformat din priorități în amintiri.

În acest context, am decis să las o descriere despre fiecare punct în parte, adică explicații clare despre ceea ce MAI numește reușită.

1. Serviciile de obținere a tuturor tipurilor de cazier contravențional sunt accesibile atât în regim online, cât și prin intermediul terminalelor de plată, dar și achitării prin serviciul guvernamental de plăți MPay;

Este meritul echipei STI care a muncit timp de cel puțin 2 ani la acest proiect și Bravo lor că au ajuns la finalitate.

2. A fost aprobat Conceptul Sistemului informațional de supraveghere video portabil „Camera de corp” și a Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea acestuia, pentru protecția drepturilor legitime ale cetățenilor și în vederea sporirii integrității angajaților MAI;

– Este un proiect vechi, iar la acest concept au lucrat mai multe echipe. Aprobarea lui presupune o semnătură, realizarea înseamnă efortul echipelor care au fost implicare dea lungul anilor.

3. Programarea pentru serviciile Biroului Migrație și Azil poate fi efectuată în regim online;

– Este doar o continuitate a proiectelor vechi, nicidecum o inițiativă a conducerii actuale care a fost transformată în obiectiv realizat în perioada raportării unui an de mandat.

4. Efectuarea primilor pași de integrare a serviciilor de eliberare a cazierelor cu Serviciul guvernamental de livrare MDelivery, astfel încât cetățenii aflați atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare, vor putea solicita eliberarea cazierelor direct la domiciliu;

– E munca angajaților care au muncit la aceste obiective ani la rând. Nu este un proiect al actualului șef STI numit de ministrul “bun”.

5. Excluderea obligativității deținerii, în traficul național, a permisului de conducere pe suport fizic, dreptul de a conduce vehicule fiind verificat în Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule”;

– Din informațiile interne, acest registru nu este funcțional. Polițiștii INSP nu pot verifica în regim online, la ziua de azi, dacă șoferul stopat în trafic deține sau nu permis. Tocmai de asta, pe teritoriul țării încă se aplică amenzi șoferilor care au uitat documentul acasă.

6. Obținerea mai ușoară a dreptului de a conduce, prin reducerea numărului de acte necesare, costurilor și duratei de prestare a serviciului de eliberare a permisului de conducere;

– Această procedură nu ține de atribuțiile MAI.

IMPORTANT pentru ȘOFERI!

Aici aș vrea să dau mai multe detalii, în special pentru cetățenii care din păcate nu au fost informați despre aceste “schimbări cu intenție” în sistemul de monitorizare a traficului rutier.

MAI scrie că a reușit:

7. Extinderea sistemului de supraveghere a circulației rutiere, prin instalarea a 23 de camere video noi pentru monitorizarea traficului;

– Este un proiect inițiat acum câțiva ani, care a avut câteva etape de realizare și la care au muncit angajații din subdiviziunea responsabilă, indiferent de cine a fost la cârma MAI.

O parte din aceste camere au menirea de a fixa dacă șoferul are sau nu cuplată centura de siguranță și dacă vorbește la telefon, iar asta înseamnă că camerele din trafic realizează fotografii cu fața persoanelor aflate la volan, care ulterior ajung pe masa agenților constatatori. Despre legislația permite sau nu acest fapt nu se comunică, cert este că înainte de a implementa aceste modificări, nici MAI, nici STI nu a comunicat cu societate și nu a făcut o analiză prealabilă. Unii șoferi nici nu cunosc despre această practică care are menirea de a aduce câți mai mulți bani în buget, nicidecum MAI Multă Securitate omului.

– Modalitatea de lansare a acestor noi funcționalități a fost una lipsită de transparență, fără măcar o informare a societății sau a conducătorilor de vehicule, fără pilotarea pentru o perioadă determinată, în vederea analizei de impact și efect și aparent fără o acoperire legală clară.

Asta înseamnă că astăzi unele camere de supraveghere din trafic fixează dacă ai sau nu cuplată centura, dacă vorbești la telefon, dacă tu sau altcineva e la volanul mașinii tale, nu pentru că MAI a ajuns la concluzia că aceste acțiuni vor proteja viața cetățeanului, nu pentru că vrea un parteneriat între cetățean și instituție, nu pentru responsabilizare sau prevenire a incidentelor, dar pentru a acumula cât mai mulți bani, biciuind în oameni cu amenzi, chiar dacă acestea sunt încălcări ce pot fi reduse prin comunicare, atenționare și dialog civilizat.

Țin aici să amintesc conducătorilor de la MAI că, Sistemele automatizate de supraveghere a circulației rutiere au menirea de a crește nivelul de siguranță rutieră și nivelul de responsabilitate a participanților la trafic, în sensul respectării prevederilor Regulamentului circulației rutiere, contribuind astfel la reducerea numărului accidentelor de circulație și implicit, la salvarea de vieți omenești și reducerea traumatismului rutier.

Astfel de soluții specializate de supraveghere a traficului rutier nu trebuie să fie un mijloc de taxare și acumulare a banilor în buget, ci un mecanism de reducere a numărului de accidente și a victimelor acestora – abordare care a fost anterior aplicată în utilizarea și dezvoltarea Sistemului.

Ar fi bine ca MAI să comunice societății cum s-a ajuns la concluzia că e nevoie de astfel de instrumente de supraveghere și cum ele au ajuns în cerințele tehnice de modificarea acestor sisteme. Oare este asta prioritatea MAI în vederea asigurării traficului rutier, atâta timp cât principalele cauze ale accidentelor rutiere rămân a fi viteza excesivă, consumul de alcool și nerespectarea indicatorilor rutieri. Nu vorbitul la telefon sau necuplarea centurei de siguranță sunt cauzele accidentelor rutiere.

A realizat STI al MAI un studiu în acest sens? De unde vine acest Proiect?!

E de interes public și procedura de achiziții.

După ce aceste funcționalități au fost incluse în caracteristicile tehnice obligatorii, câți ofertanți au participați la această procedură și cum a avut loc acest proces?!

Acesta este un subiect demn de o investigație amplă.

Și da, poate să comunice MAI cum se aplică astfel de instrumente în practica internațională?!

Vremurile bune au schimbat obiectivul general al acestui Sistem din PREVENIRE – RESPONSABILIZARE – PROTECȚIE în CONSTATARE – AMENDARE – ÎNCASARE.

Transparență și Comunicare, s-a uitat de ele.

Ei tac, iar cetățeanul pierde.

Acesta este un articol semnat de Alina Zbancă, fostă șefă a Serviciului informare și comunicare cu mass media al Ministerului Afacerilor Interne. Opinia redacției ar putea să nu coincidă cu opinia autorului.

Dosar Media

Ai o noutate?