OPINIE: ”Acesta nu este un RAPORT despre realizări, e mai degrabă o povestire despre cu ce se ocupă MAI”

Astăzi, în cadrul unei ședințe de Guvern, miniștrii au raportat realizările primului an de mandat. Raportul Ministerului Afacerilor Interne s-a rezumat la: “Am reușit”, “Pentru prima dată”, “În premieră”!
Rolul venirii unui nou conducător este de a accelera, de a continua ce este bun și de a iniția proiecte noi în vederea dezvoltării sistemului.
Este adevărat, Ana Revenco a preluat un sistem plin de neajunsuri, dar cu oameni, aproape 17 mii de angajați care la fiecare schimbare de Guvern așteaptă o schimbare în propriile vieți profesionale. Cifra a scăzut semnificativ, fie pentru că unii nu s-au încadrat în noțiunea de “om bun” fie că au decis să plece de bunăvoie la un salariu mai mare, fie au obosit să creadă în promisiuni.
Câți angajați au plecat în acest an? Ce acțiuni au fost întreprinse pentru îmbunătățirea pachetului social al angajaților? Care au fost pașii făcuți în asigurarea protecției lor și cu ce soluții a venit actuala echipă de la conducere, pentru ca să motiveze oamenii să rămână și să fie mai eficienți? Cu cât a fost majorat salariul lor în perioada primului mandat al actualului ministru? Ce realizări au fost înregistrate în domeniul anticorupție? Dacă spuneți că a crescut siguranța cetățeanului în trafic, care sunt indicatorii? Au fost realizate studii în acest sens? S-a extins sistemul de monitorizare a traficului rutier, este o realizare a ministrului, sau totuși un proiect inițiat de precedenții? Cum stăm la capitolul infracționalitate? Ce măsuri de contracarare a fenomenelor existente au fost puse în aplicare? Cazuri Corupție? Trafic de țigări la frontieră? Anchete de rezonanță? Unde-i transparența și comunicarea? Unde-i continuitatea și ce concret s-a făcut în aceste 12 luni?! Nimic despre asta. MAI are 4 mari subdiviziuni și ar fi fost corect ca în acest raport să se regăsească atât reușitele cât și problemele existente la zi.

Un raport care să răspunde clar la întrebările:
1. Ce a reușit MAI să ofere cetățeanului datorită ministrului actual și al echipei ei?
2. Care e schimbarea spre bine a condițiilor de muncă ale angajaților ce a fost generată anume de omul din fruntea sistemului?
3. Ce spun sondajele despre acest an în care Ministerul a fost condus de acest om?
4. Cum luptă Poliția cu fenomenul criminalității grave? 5. Stilul de viață și pregătirea fizică a angajaților s-a îmbunătățit?
5. De ce Bazinul nou de la Dinamo (proiect care a costat aproximativ 40 ml ) stă încuiat astăzi? 6. Care este cifra celor care au plecat din MAI în acest an? Cu ce au fost înlocuiți?
7. A reușit sau nu acest ministru să motiveze prin propriul exemplu și dacă nu, ce-și propune să facă în următorul an?!
P.S. Relații externe și colaborări au fost mereu, pompierii au participat în misiuni internaționale și în alți ani, traficul rutier a avut supraveghere video și până în 2021, Acorduri de colaborare au fost semnate multe, în deplasări miniștrii au mers mereu.
Acesta nu este un Raport despre realizări, e mai degrabă o povestire despre “cu ce se ocupă MAI”, o relatare despre activitatea care inevitabil se desfășoară zilnic, cu sau fără indicațiile ministrului. Întrebați angajații cum au simțit schimbarea pe propria piele, apoi cetățeanul și după asta faceți concluziile de rigoare și acționați.

Acesta este un articol semnat de Alina Zbancă, fostă șefă a Serviciului informare și comunicare cu mass media al Ministerului Afacerilor Interne. Opinia redacției ar putea să nu coincidă cu opinia autorului.

Dosar Media

Ai o noutate?