Nemerenco avertizează: ”RISCĂ PUȘCĂRIE”, cei implicați în afacerea cu certificate de vaccinare FALSE

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, anunță că de unii medici din Republica Moldova au fost eliberate mii de certificate de vaccinare false. Potrivit ei, în raioane afacerea cu certificate de vaccinare false înflorește. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii  Secretele Puterii de la Jurnal TV.

”Aceste scheme au fost inițiate inițial la un preț mai mic apoi prețul a crescut. Am inițiat o anchetă internă la minister. Am depistat mii de suspecții pe aceste cazuri în care avem numele pacientului, registratorului, toată informația a fost prezentată CNA, PA, am rugat să intervină și alte structuri și am colaborat și cu SIS.

Avem informații cu numele medicilor, asistenți medicali, centre din raioane, în care acest business a fost pus pe roate în care au fost conectate registratorii, asistenții medicale cu scheme conduse de oameni din lumea interlopă, noi avem numele și sunt transmite ofițerilor.

CNA a cam frânat, nu s-a autosesizat, nu a considerat o problemă de mare importanță. Deci, noi am lucrat pe emiterea certificatelor, cui le-au emis e deja alt subiect, sunt mii, cunoaștem nume de familie. Toate aceste persoane riscă de la 2 la 7 ani de închisoare”, a declarat Nemerenco.

Inspectoratul General al Poliției a anunțat ieri că au fost intentate deja primele 5 cauze penale cu privire la certificatele care conțin semne vădite de falsificare. În aceste cauze sunt vizate atât persoane juridice, cât și persoane fizice care eliberau buletine false negative de analiză a probei biologice, ori transportau peste hotare persoane despre care se cunoștea că dețin certificate false la Covid-19

Dosar Media

Ai o noutate?