Obiectivele importante din Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992 referitor la operațiunea de menținere a păcii au rămas timp de trei decenii neaplicate. Această operațiune nu a reușit să asigure demilitarizarea completă a Zonei de Securitate şi eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulației libere a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului. Este poziția Ministerului Afacerilor Externe și de Integrare Europeană care menționează că azi, 29 iulie, se împlinesc 30 de ani de la lansarea acestei operațiuni.
Autoritățile Republicii Moldova constată că operațiunea de menținere a păcii și-a adus contribuția directă la aplicarea regimului de încetare a focului și menținerea stabilității în zona conflictului. În același context, delegația Republicii Moldova la Comisia Unificată de Control, observatorii militari și contingentul moldovenesc de pacificatori și-au exercitat atribuțiile având drept obiectiv asigurarea ordinii și stabilității în Zona de Securitate. În paralel, în cadrul procesului de reglementare a conflictului, autoritățile moldovenești continuă să promoveze exclusiv soluții pașnice, bazate pe dialog și orientate spre apropierea celor două maluri ale Nistrului.
În același timp, MAEIE constată cu regret faptul că alte obiective importante fixate în Acordul menționat au rămas timp de trei decenii neaplicate. Această operațiune nu a reușit să asigure demilitarizarea completă a Zonei de Securitate şi eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulației libere a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, aşa după cum este prevăzut în Acordul moldo-rus din 1992.
Pe parcursul anilor au devenit evidente și alte deficiențe precum blocaje în activitatea operațiunii, reacții întârziate la incidente din Zona de Securitate, implicarea în activitatea operațiunii a așa-numitului Grup Operativ de Trupe Ruse, staționat pe teritoriul țării fără acordul autorităților Republicii Moldova ș.a. Toți acești factori stau la baza apelurilor Republicii Moldova la transformarea operațiunii curente pe Nistru într-o misiune multinațională civilă cu mandat internațional.
MAEIE reiterează cu această ocazie, în baza neutralității constituționale a Republicii Moldova, deciziilor relevante adoptate în cadrul Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999 și în vederea implementării Rezoluției 72/282 a Adunării Generale a ONU, necesitatea finalizării de către Federația Rusa a retragerii forțelor sale militare și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova.
Obiectivul general al demersurilor Republicii Moldova constă în reducerea factorului militar în regiune și crearea mecanismelor civile care vor răspunde necesităților reale ale procesului de reglementare, vor contribui la întărirea încrederii și la crearea unei atmosfere propice pentru identificarea unei soluții viabile pentru problema transnistreană.