Președintele Azerbaidjanului a vorbit despre întrevederea de la Soci într-un interviu pentru „Rossia-1”
În emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin” din 28 noiembrie a postului de televiziune „Rossia-1” a fost difuzat un interviu acordat de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, în Aeroportul din Soci, în timpul vizitei sale de lucru în Federația Rusă, semnalează agenția de presă Azertag.
Reamintim că, pe 26 noiembrie, președintele Vladimir Putin s-a întâlnit la Soci, cu președintele Ilham Aliev și cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean. Liderul rus i-a invitat pe cei doi oficiali pentru a discuta despre situația din Karabah, regiune pe care Azerbaidjanul și-a reîntors-o după războiul de 44 de zile cu Armenia din toamna anului 2020. La final, cei trei oficiali au semnat o declarație comună, în care, conform aprecierii ministerului de Externe de la Baku, „se regăsesc pe deplin punctele care reflectă poziția Azerbaidjanului”.
În interviul acordat „Rossia-1”, președintele Azerbaidjanului a apreciat înalt rolul Federației Ruse în procesul de normalizare a relației țării sale cu Armenia, precum și activitatea pacificatorilor ruși în menținerea păcii în Karabah.
„Rusia joacă un rol foarte important în normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan. Declarația comună pe care am adoptat-o la finalul ședinței vorbește tocmai despre aceasta: despre deblocarea rețelelor de transport, despre pași în pregătirea lucrărilor comisiei de delimitare (n.red.: a frontierei azero-armene). Acestea toate sunt teme pe care Azerbaidjanul le-a propus nu o singură dată și Rusia le-a susținut întotdeauna. Această întâlnire de astăzi este, de asemenea, foarte importantă”, a declarat Ilham Aliev în interviu.
În declarația trilaterală semnată pe 26 noiembrie la Soci este remarcată „contribuția importantă a contingentului rus de menținere a păcii la stabilizarea situației și asigurarea securității în regiune”.
Părțile au convenit să întreprindă „măsuri pentru creșterea nivelului de stabilitate și securitate la granița azero-armeană” și să contribuie la crearea unei Comisii bilaterale pentru delimitarea frontierei de stat dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia, cu demarcarea ulterioară a acesteia, „cu asistența consultativă a Federației Ruse, la cererea părților”.
De asemenea, părțile au apreciat înalt activitățile Grupului de lucru trilateral, înființat în conformitate cu declarația din 11 ianuarie 2021, sub președinția comună a viceprim-miniștrilor Republicii Azerbaidjan, Republicii Armenia și viceprim-ministrului Rusiei, pentru deblocarea tuturor legăturilor economice și căilor de transport din regiune. Părțile au subliniat „necesitatea lansării cât mai grabnice a unor proiecte concrete, în scopul deblocării potențialului economic al regiunii”.
În finalul declarației se spune că „Federația Rusă va oferi și în continuare toată asistența necesară în interesul normalizării relațiilor dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia, la formarea unei atmosfere de încredere între popoarele azer și armean, precum și la stabilirea relațiilor de bună vecinătate în regiune”.
Ambasadorul Gudsi Osmanov: „Va veni timpul când reprezentanții fostei conduceri militaro-politice a Armeniei vor fi trași la răspundere”
Într-un comentariu postat pe Facebook, ambasadorul Azerbaidjanului la Chișinău, Gudsi Osmanov, a scris că declarația semnată la Soci „confirmă încă o dată că doar respectarea strictă a declarațiilor trilaterale semnate pe 10 noiembrie (2020) și 11 ianuarie (2021) este o garanție a stabilității, păcii și prosperității în regiune”.
„Încercările de a interpreta în manieră proprie clauzele Declarației din 10 noiembrie pentru a evita îndeplinirea obligațiilor fixate sunt inacceptabile”, a adăugat diplomatul.
„Trebuie să înțelegem că victoria Azerbaidjanului a adus pacea mult așteptată în regiune și, de asemenea, a deschis noi oportunități pentru bunăstarea tuturor popoarelor în regiune. Cu toate acestea, pacea finală va veni atunci, când prevederile acestor declarații vor fi îndeplinite. Deschiderea comunicațiilor de transport, inclusiv a comunicațiilor dintre Azerbaidjan și Nakhcivan, prin Zangezur, va aduce prosperitate tuturor locuitorilor din regiune”, a adăugat șeful misiunii diplomatice azere la Chișinău.
Gudsi Osmanov a menționat, totodată, că, „timp de 30 de ani, poporul azer a suportat o nedreptate în ceea ce privește drepturile sale, în raport cu teritoriile sale recunoscute pe plan internațional”. „Determinarea, voința președintelui victorios, Comandantului Suprem, Ilham Aliev, precum și vitejia armatei noastre au restabilit dreptatea istorică!”, a punctat ambasadorul.
Diplomatul și-a exprimat speranța că „va veni timpul când reprezentanții fostei conduceri militaro-politice a Armeniei, vinovați de moartea unor azeri nevinovați, vor fi trași la răspundere în fața unei instanțe internaționale pentru crime împotriva umanității”.
Reamintim că președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, au acceptat să aibă o întrevedere la Bruxelles, pe 15 decembrie, în cadrul summitului UE – Parteneriatul Estic. Cei doi oficiali au luat decizia după discuții telefonice cu șeful Consiliului European, Charles Michel.