Duminică suntem chemați la vot. Atât de lăudăroși și promițători au fost candidații la prezidențiale în această campanie, de altfel ca în toate celelalte, încât nu îi mai credem pe nici unul dintre ei și avem tentația de a nu merge la vot.
Este dreptul fiecăruia de a merge sau a nu merge la alegeri, dar orice drept trebui exploatat la maximum. Iată de ce, ar fi corect să ne exercităm această posibilitate constituțională. Însă, în momentul în care mergem la urne, trebuie să fim conștienți de faptul că, un președinte nu vine să ne rezolve nouă toate problemele: să ne mărească pensiile, salariile, să ne construiască spitale sau drumuri.
Un președinte este simbolul unei țări. Este puntea de legătură între Republica Moldova și lumea exterioară. Un președinte dă tonul în societate și poate fi un model pentru națiune. Așa ar fi corect și firesc. Un președinte se poate adresa societății, poate vorbi despre problemele cheie și semnala eventuale pericole. Un președinte trebuie să asigure inclusiv securitatea poporului său și, de un președinte adevărat, mai ales dacă acesta a ajuns în funcție datorită votului popular, oamenii ar trebui să fie mândri, ori cel puțin, să nu îl acopere cu prosopul când acesta se adresează poporului.
De un președinte nu trebuie să ne fie rușine, iar atunci când mergem la vot, ar trebui să ținem cont anume de acest lucru banal la prima vedere, dar adevărat. Ori să fim sinceri, dacă nu vom munci noi, atunci nimeni nu ne va pune în buzunar și nu ne va hrăni. Nici un președinte nu ne va dărui o casă, o mașină sau alte lucruri, dacă noi nu vom face acest lucru. Nici un președinte nu ne va cumpăra medicamente ori bilet de avion. Și lista ar putea continua…
Iată de ce, atunci când mergem la urne să ne alegem președintele, ar trebui să ne dăm votul în așa fel încât, atunci când președintele are adresări către națiune, să nu ne fie rușine că acesta deschide gura. Să nu acoperim televizorul cu plapuma, pampers sau hârtie igienică. Să nu îi desenăm coarne sau alte ”onoruri”. Indiferent unde na aflăm, acasă sau peste hotare – președintele trebuie să ne reprezinte, dar să nu ne facă de rușine.
De aceea, în ziua alegerilor, alege un președinte, de care, să nu îți fie rușine.