Votarea de către deputații PSRM și ai Partidului Șor a proiectului privind trecerea Serviciului Informațional de Securitate din subordinea Președinției în cea a Parlamentului va fi contestată de către PAS și Platforma DA la Curtea Constituțională.
„Este o ultimă zvâcnire, încercare disperatată a lui Dodon să-și păstreze pârghiile de administrare, inclusiiv prin schimbarea subordonării SIS-ului. În scurt timp toată această mârșăvenie va fi contestată juridic, ne asteptăm și la proteste. A existat posibilitatea să lucrăm în interesul oamenilor, dar Dodon nu știe ce înseamnă demnitate, decență și a recurs la metode de grotă. Platforma DA va contesta tot ce s-a întâmplat azi în Parlament!”, a declarat reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing.
Totodată, președintele ales, Maia Sandu a declarant că astăzi vor depune contestație la Curtea Constituțională în cazul legilor votate joi de către parlamentarii de la ȘOR și PSRM, inclusiv transfugi.
”Vom cere anularea legilor antipopulare. Noi, împreună, vom opri această tentativă de uzurpare a puterii. Acest parlament trebuie să plece. Acest guvern trebuie să plece. Din cauza loc țara este pe marginea prăpastiei. Oamenii cer un parlament care să-i reprezinte și care să ia decizii în interesul cetățenilor. Oamenii cer anticipate. Oamenii cer un guvern care îi ajută, nu un guvern care vine cu un buget plin de scheme. Noi vom face ce ne cer oamenii”, mai spune Sandu.
Tănase, umilire pentru Dodon: SIS-ul nu-s chiloții primei doamne, portretul lui Putin și conservele …
Transferarea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, dar și alte inițiative lansate de PSRM în ultimele zile și votate astăzi, precum oferirea unui statut special pentru limba rusă, fac parte dintr-un scenariu de subminare politică a Republicii Moldova ca stat. De această părere este fostul președinte al CCM, expertul în drept Constituțional, Alexandru Tănase.
Alexandru Tănase a declarat pentru deschide.md că nu crede că ar fi vorba de o simplă bulibășeală politicianistă.
„Lucrurile trebuie privite în ansamblu. Nu cred că asistăm la o banală bulibășeală politicianistă, unde un „prișidinti” care s-a supărat că a pierdut alegerile își ia cu sine SIS și SPPS, împreună cu chiloții primei doamne, portretul lui Putin și conservele din beciurile reședinței de la Condrița. SIS-ul nu-s chiloții primei doamne, portretul lui Putin și conservele din beciurile reședinței de la Condrița. Lucrurile sunt mult mai grave. De fapt asistăm la o tentativă de capturare a unor instituții importante ale statului în scop subversiv”, a declarat el.
Alexandru Tănase menționează că re-subordonarea instituțiilor față de Parlament nu are absolut nicio rațiune instituțională. Mai mult ca atât, precizează expertul, mutarea instituțiilor statului „dintr-o valiză în alta, în funcție de conjunctura politică”, afectează grav însăși funcționalitatea acestor instituții, „care în loc să-și facă liniștiți datoria, sunt atrase în jocuri politice”.
Președintele ales, Maia Sandu, cheamă poporul în stradă. Manifestația este anunțată pentru ziua de duminică, ora 11:00. În acest mod, Sandu speră că deputații ȘOR, PSRM și cei de la ”Pentru Moldova” își vor da seama în ultimul ceas că trebuie să plece.