Președinta țării, Maia Sandu recunoaște că o îngrijorează posibilitatea unui atac al Rusiei în Republica Moldova. În timpul unei conferințe de presă susținute vineri, 29 iulie, la București, alături de președintele român Klaus Iohannis, șefa statului a menționat că Republica Moldova admite orice scenariu posibil.
„Suntem îngrijorați și admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste, iar în situația în care Rusia va încerca să atace R. Moldova, evident că vom cere ajutor”, a fost răspunsul Maiei Sandu la întrebarea unui jurnalist român despre riscurile unei invazii rusești.
De cealaltă parte, Klaus Iohannis a dat asigurări că va sprijini Republica Moldova.
„Noi rămânem cei mai apropiați de Republica Moldova și nu vă abandonăm indiferent de scenariul în care vom ajunge cu toții prin acest război”, a declarat președintele României.