Zile numărate până la încheierea războiului? Putin va oferi detalii despre progresul în negocierile cu Ucraina

Președintele rus, Vladimir Putin, susține că discuțiile dintre șefii diplomației ucrainene și a Rusiei au fost productive. Deși a refuzat să ofere prea multe detalii, Putin a specificat că există un progres în dialogul ruso-ucrainean în contextul războiului.

”Negocierile dintre Rusia și au loc aproape zilnic. Negociatorii din partea noastră m-au anunțat că sunt anumite evoluții pozitive în acest sens. O să vă ofer mai multe detalii despre toate acestea”, a declarat Putin.

Ministrul de Externe rus a vorbit joi, după întrevederea cu omologul său ucrainean despre o posibilă întâlnire a președinților din Rusia și Ucraina. Serghei Lavrov susține că liderul rus nu refuză o astfel de întrevedere, însă ea trebuie să fie una productivă, nu doar pentru a da bine.

Putin și Zelenski urmează să se privească în ochi și să discute despre încetarea războiului, iar acest lucru este tot mai aproape, având în vedere că părțile pledează pentru un asemenea format de discuții pentru încetarea războiului.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în vederea discutării unor probleme specifice”, a anunţat joi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Lavrov a anunţat acest lucru într-o conferinţă de presă, în urma unei întâlniri cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba la Antalya, în sudul Turciei.   Rusia intră în a treia săptămână de război în Ucraina, fără să-şi fi atins obiectivele.

Volodimit Zelenski a cerut în nenumărate rânduri să stea de vorbă cu Vladimir Putin, după ce acesta a lansat invazia rusă a Ucrainei, însă fără succes.

Kremlinul consideră că un asemenea summit este posibil doar dacă se negociază un acord în prealabil şi acuză Kievul de faptul că nu şi-a respectat niciodată cuvântul dat.

Turcan Ana

Ai o noutate?