FOTO: zdg.md

Vlad Filat își sărbătorește astăzi ziua de naștere – Mesajul transmis: ”Înfrânt nu ești atunci când sângerezi, nici când ochii în lacrimi ți-s…”

Fostul premier, Vald Filat, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Ajuns la o nouă etapă, Filat a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, unde a menționat, metaforic, ce înseamnă pentru el, cei 53 de ani trăiți pe aceste meleaguri.

”53 de ani nu este o vârstă de fericire, ci cel mai mult conștientizarea absolută că nu mai ești tânăr. Doar faptele definesc un bărbat și doar istoria, timpul pot curăța zgura în care alții ne îmbracă. Așadar, pierderea unei bătălii nu înseamnă pierderea războiului. Și pentru că istoria este bazinul de înțelepciune al oricărui om, voi reveni tot la ea”, a menționat Filat.

Totodată, în postarea sa, Filat l-a citat pe Radu Gyr, care ”după ani grei de închisoare cruntă, a transmis camarazilor săi ce abdicaseră: ”Înfrânt nu ești atunci când sângerezi, Nici când ochii în lacrimi ți-s. Adevărate înfrângeri, Sunt renunțările la vis!”, a conchis Filat.

Vlad Filat a deținut funcția de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, cea de premier, dar și fotoliul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Fostul premier a avut un rol esențial în contextul liberalizării regimului de vize cu UE, moment din care moldovenii au putut pleca din Republica Moldova doar cu pașaportul în țările europene.

Filat a avut un rol principal în concesionarea din 2019 a Aeroportului Internațional Chișinău pe 49 ani către consorțiul rusesc Avia-Invest, decizie puternic contestată la acea vreme, un obiectiv strategic fiind concesionat către sfera de influență rusească.

Pe 15 octombrie 2015, la prima ședință a parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă, lui Vlad Filat i-a fost retrasă imunitatea parlamentară cu votul a 79 din totalul de 101 de deputați, după ce cu o solicitare în acest sens în plenul parlamentului venise procurorul general Corneliu Gurin, care a declarat că există bănuieli și depoziția lui Ilan Shor cum că Vlad Filat ar fi implicat direct în fraudele de la Banca de Economii, fapte de corupție și trafic de influență.

Înainte de a se vota retragerea imunității, Filat l-a denunțat public pe Vlad Plahotniuc de la tribuna parlamentului, acuzându-l că ar controla justiția, că ar vrea să deturneze cursul pro-european al țării și de fățărnicie pentru că i-ar fi organizat lipsirea de imunitate „pe la spate” întrucât în ajun s-ar fi convenit ca procurorul general Corneliu Gurin, post care neformal a revenit PD-ului prin partajare, să-și dea demisia.

Filat a mai divulgat unele lucruri „din culise” cum Plahotniuc ar controla justiția în modul convenabil, menționând că poate să spună unele lucruri care ar face “să sară în aer clasa politică.

După deposedarea de imunitate, la scurt timp, chiar în parlament el a fost reținut pentru 72 de ore și escortat la Centrul Național Anticorupție. În aceeași zi au avut loc percheziții la domiciliul său și la sediul PLDM din Chișinău.

Pe 18 octombrie, când trebuia să expire cele 72 de ore de arest, judecătoria a decis să se acorde 30 de zile de arest preventiv pentru Vlad Filat.

Mitropolitul Vladimir a emis un comunicat prin care lansează un apel către instituțiile competente ale statului, pentru a-l plasa pe Vlad Filat în arest la domiciliu, spunând că acesta este un „bun creștin”, cu referire la „o serie de activități de ctitorire și binefacere” față de lăcașe de cult, clerici și credincioși și de asemenea menționând că aceasta ar face posibil ca „un tată și un soț să fie alături de copii, soție și de rudenii”. Pe 11 noiembri,e judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arest pe numele lui Vlad Filat cu încă 30 de zile, până la data de 14 decembrie 2015.

La sfârșitul lunii octombrie 2015, în timp ce Vlad Filat se afla în arest, omul de afaceri și politicianul Renato Usatîi a publicat pe internet o serie de înregistrări ale convorbirilor telefonice personale dintre Filat și omul de afaceri și politicianul Ilan Shor, fapt pentru care pe 23 octombrie Usatîi a fost reținut preventiv pentru 72 de ore, dar ulterior eliberat 25 octombrie.

Din 30 noiembrie până pe 14 decembrie, nemulțumit de tratamentul la care este supus în penitenciarul numărul 13 din Chișinău, unde este încarcerat, Vlad Filat s-a aflat în greva foamei.

Pe 10 decembrie el a invitat un notar în penitenciar și și-a scris testamentul. În aceeași zi, judecătoria Buiucani a admis solicitarea procurorilor privind prelungirea mandatului de arest emis pe numele lui Filat pentru încă 30 de zile.

Turcan Ana

Ai o noutate?