Vladimir Cebotari, vicepreședinte al PRO Moldova dă de înțeles că formațiunea pe care o reprezintă nu va merge la discuții cu Igor Dodon, în urma apelului făcut de președintele în exercițiu, de a consulta formațiunile și grupurile parlamentare pentru a forma o nouă majoritate. În opinia vicepreședintelui Pro Moldova, PSRM nu are nevoie de Igor Dodon, din motiv că va trage în jos partidul. Însă, le propune socialiștilor să îl aleagă pe Vlad Bărtrîncea în fruntea PSRM – ului.
„Ce ține de PSRM, cred că acesta poate avea un rol al său, dar trebuie să se “reformeze”. Aceasta formațiune, care are un număr important de susținători, cetățeni de ai noștri, au și ei un cuvânt de spus. Dar de această dată, trebuie să fie o participare constructivă. Un PSRM reformat, este un PSRM care fără Igor Dodon în partid sau în politica moldoveneasca, pentru ca asemenea unei ancore foarte grea, va trage țara și partidul în jos. PSRM are mulți alți oameni pregătiți. Zinaida Greceanîi, daca dorește să conducă această formațiune în viitor, este o opțiune. Dar, pentru a pregăti PSRM de următoarele provocări politice, se impune numirea unui alt președinte, mai tânăr, mai energic. O bună candidatura pentru președinția partidului ar fi Vlad Bătrâncea, care se bucură de încrederea colegilor săi. Marele provocări ne așteaptă, să avem înțelepciune și puteri să nu dezamăgim oamenii buni ai Moldovei”, a conchis Cebotari.
Propunerea lui Cebotari însă pare să nu fie pe pacul socialiștilor, întrucât Igor Dodon anunță că a avut astăzi o întâlnire cu fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și le-a mulțumit deputaților pentru susținere. Potrivit lui, deputații socialiști i-au propus să revină la conducerea PSRM, urmând ca acest fapt să se producă în conformitate cu prevederile statutare ale formațiunii.