Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu un nou discurs, în care se adresează comunității internaționale, dar și ucrainenilor. Totodată, Zelenski a transmis un mesaj rușilor îndemnându-i să iasă în stradă, menționând că dacă nu o fac acum, atunci va fi prea târziu.
Volodimir Zelenskiy a denunțat și alte planuri ale atacatorilor ruși, respectiv se pune la cale bombardarea a Odessei.
”Se pregătesc acum de bombardarea Odessei, Odessa. Rușii veneau mereu să se odihnească în Odessa, să caute căldură în Odessa, iar acum ce, bombe împotriva Odessei, artilerie împotriva Odessei, rachete împotriva Odessei, va fi o crimă de război, una istorică. Ucraineni, luptăm deja a 11-a zi pentru liberate, pentru țara noastră, noi am rezistat, noi vom reconstrui patria noastră.
Deja am creat fonduri speciale pentru reconstrucția Ucrainei, de renovare a infrastructurii Ucrainei, de renovare și transformare a economiei noastre, dezvoltare a businessului mic și mijlociu, multe programe de susținere a eroilor noștri care ne apără acum. Este doar un început. E clar că avem nevoie de multă răbdare, forțe, dorință, avem nevoie de victorie, dar și pace. Pace pentru Ucraina”, spune Zelenski într-un nou discurs emoționant.
Totodată, președintele Ucrainei menționează că: ”Nu există minut ca noi să nu solicităm și să primim suport din partea partenerilor noștri internaționali. Am discutat în această noapte cu Joe Biden la care am cerut din nou ca să impună noi sancțiuni Rusiei. Cerem în continuarea închiderea cerului Ucrainei pentru ca rachetele și avioanele rusești să nu zboare deasupra orașelor noastre. Nu este un secret că Ucraina are nevoie de avioane. La fel, este o solicitare care poate fi îndeplinită și este necesar pentru a asigura securitatea Ucrainei și a Europei”.
”Cetățeni ruși, faceți această alegeri acum, între a trăi sau a fi rob. Astăzi, mâine, săptămânile care vin este timpul când puteți acționa fără a pierde mare lucru. Atunci când maxim ce puteți să pățiți e o reținere, dar nu un GULAG, să pierdeți bani în loc de executări. Nu ratați această șansă. Folosiți rețelele sociale, vorbiți cu cei pe care îi știți, dar și pe care nu-i știți. Colegi și rude, trebuie să fiți auziți. Noi, ucrainenii ne dorim pace. Cetățeni ai Rusiei, pentru voi nu trebuie să fie o luptă doar pentru pacea din Ucraina, dar și pentru țara voastră și tot ce a fost bun în ea, pentru libertatea pe care ați simțit-o, pentru bunăstarea pe care a fost. Dacă veți tăcea acum, pentru voi va vorbi sărăcia și vor răspunde doar represaliile. Nu tăceți. Sute de prizonieri avem, dintre care și piloți de avion care ne-au bombardat orașele și care depun mărturii. Avem documente, mape întregi, planuri care nu sunt de ieri. Asta nu e o improvizare, e un război. Ei au planificat exact așa cum e acum, cu multă violență și cinism, cu încălcarea tuturor regulilor unui război. Vedeți Harkov, Sumî, Mariupol și multe alte localități unde eroii ucraineni au oprit avansare. Așa a fost planificat totul”, declară Volodimir Zelenski.