VIDEO/ Renato Usatîi vădit emoționat la secția de votare

Renato Usatîi a venit la secția de votare însoțit de mama și fiica sa. Candidatul la prezidențiale din partea Partidului Nostru era vădit emoționat.

El a declarat că ”la fel ca mulți cetățeni din Republica Moldova, el mai are o speranță că lucrurile se vor schimba spre bine”. Spune că alături de staff-ul său va urmări pe parcursul zilei procesul de vot și va sesiza fiecare încălcare.

Astăzi,1 noiembrie 2020, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își aleg președintele. Șeful statului – garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării. Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și vor fi gata să primească alegătorii până la ora 21:00.

Amintim că, Comisia Electorală Centrală a înregistrat opt concurenți electorali, dintre care șapte sunt desemnați de formațiuni politice. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, candidează independent.

Înregistrarea lui Andrian Candu, candidatul Partidului “Pro Moldova”, a fost respinsă după ce autoritatea electorală a identificat mai multe nereguli în listele de subscripție prezentate de grupul de inițiativă.

Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Acesta este cel de-al patrulea scrutin prezidențial de la declararea Independenței.

Dosar Media

Ai o noutate?