Deputații PAS au părăsit sala de ședință a Parlamentului în semne de protest împotriva includerii pe ordinea de zi a ședinței plenare a proiectului de hotărâre privind adoptarea Declarației cu privire la acordarea votului de neîncredere pe numele a trei membri ai Curții Constituționale.
”Azi o să fie o zi a populismului și a atacului asupra instituțiilor de stat, în special a Curții Constituționale. PAS nu va participa la acest circ ieftin, vă lăsăm în intimitatea dvs. Cetățenii o să vadă cât de disperată este această alianță în contextul alegerilor anticipate inevitabile”, a declarat liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu.
Amintim că, la 15 aprilie, Curtea Constituțională a decis că au fost întrunite condițiile care permit dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.