VIDEO//Interviu cu Alina Zbancă: ”Miniștrii nu-i alegi, lucrezi cu cine vine”

VIDEO//Interviu cu Alina Zbancă: ”Miniștrii nu-i alegi, lucrezi cu cine vine”.

Un interviu exclusiv cu Alina Zbancă, fosta șefă a Serviciului de Presă al Ministerului Afacerilor Interne. Află cum și în ce perioadă a ajuns Alina Zbancă să muncească la MAI pentru un salariu de 2200 de lei, cu care nu-și putea plăti nici chiria, de ce nu regretă că a lucrat ani la rând peste program. Cine a încurajat-o să nu plece peste hotare și cum a reușit să lucreze cu 5 miniștri și care au fost provocările.

”Trăim timpuri în care prin diferite metode oamenii sunt influențați și împinși de context să nu mai creadă în puterea unității, să nu se asocieze cu semenii, să nu acționeze în grup și să nu fie empatici cu problemele altora. Tot mai pronunțată este tendința de a trăi doar pentru interesele proprii și indiferența față de ce se întâmplă cu oamenii de alături, cu procesele din societate, cu țara”( Alina Zbancă)

Bună Alina, mă bucur tare mult că ai acceptat să vii la acest interviu.

Textul de mai sus îți aparține, îți mai amintești în ce context ai scris aceste rânduri?
Da, îmi amintesc. Le-am scris în contextul evenimentelor din Republica Moldova din acest an.

Ce te face să crezi că nu mai este loc de unitate și de solidaritate în societatea noastră?
Probabil eu nu am declarat niciodată că nu mai este loc de unitate, loc a fost întotdeauna. Mai bine spus, oamenii nu cred în unitate sau, de fapt,  nu conștientizează ce înseamnă unitate, nu conștientizează puterea unității, indiferent de context. Și, atunci când într-o instituție de stat sau, în general, în alte procese, oamenii fac echipă, oamenii luptă pentru o idee, atunci vine și rezultat. Probabil de-a lungul timpului, politicienii, realitățile din această țară i-au făcut să fie așa.

Ai venit la Chișinău să-ți faci studiile în 2009, un an deloc ușor pentru țara noastră.

Exact, a fost un an când, de fapt se făcea istorie.

Tu ai ales să faci jurnalism. De ce?

Asta a fost alegerea mea. Credeam încă de pe atunci în puterea cuvântului. Probabil că profesorii mei de la liceu  au avut și ei o influență asupra alegerii mele. Ei tot mai des îmi spuneau, în anii de liceu, că ar fi bine să fac jurnalism.

Cum vedeai atunci modul în care se face jurnalism în Republica Moldova, cum percepeai domeniul jurnalismului și domeniul comunicării, în special? Știai deja unde vrei să muncești după ce obții diploma?

Cred că mă vedeam în comunicare. Eu asociam jurnalismul și atunci, dar și acum, cu o putere.

Și ți-ai imaginat că vei putea pune umărul și vei face parte din acea putere?

Exact. Că voi pune umărul, voi fi omul care va vorbi despre anumite lucruri din această țară – nu doar va informa, dar va comunica oamenilor. Bineînțeles că odată cu absolvirea facultății și prima experiență de job, ceea ce credeam eu la începuturi se schimba în ani, în timp, pentru că mă ciocneam de anumite realități. 

Te simțeai pregătită imediat după facultate să devii un specialist bun în acest domeniu?

Jurnalismul nu era exact ceea ce învățam noi la facultate, probabil e la fel și astăzi deoarece nu întotdeauna ceea ce învață studenții la anumite facultăți este ceea de ce vor avea nevoie în teren, a acolo unde vor merge să muncească.

Spuneai că aveai o pasiune aparte pentru comunicare. Se gândea atunci Alina Zbancă, că va deveni un om atât de cunoscut în țara asta. Acest nume, Alina Zbancă, a devenit foarte sonor în ultimii ani și n-o să greșesc dacă voi spune că nu există jurnalist în această țară care să nu fi auzit de Alina Zbancă și cred că o bună parte din ei au interacționat cu tine. Tu ai fost și ești unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în comunicare. Îți imaginai atunci ce responsabilitatea urmează să ai peste ani?

Nu, pentru că atunci nu mă vedeam ca fiind angajat în una din instituțiile statului, instituție importantă în acest stat. Drumurile și alegerile pe care le-am făcut la o anumită etapă m-au dus acolo.

Vorbești despre Ministerul Afacerilor Interne.

Da, despre MAI.

Și ai emoții când vorbești despre MAI?

Evident.

Ce simți când îți amintești de prima zi la MAI sau de acea zi când ai trimis un email cu CV-ul tău către această instituție? Care sunt emoțiile ce le trăiești acum, când îți amintești de acel moment?

Plăcute.

Cum a fost?

A fost o experiență care m-a crescut și fără de care nu aș fi fost cea care sunt astăzi. Eu mă zbăteam între a rămâne acasă și a încerca să fac ceva aici și decizia de a pleca definitiv. Și atunci, ca și acum era un fenomen și la modă, să pleci. Îmi amintesc bine acele perioade când cunoscuți de-ai mei, prieteni de-ai mei, unii după alții plecau.

Tu ar fi trebuit să fii unul dintre ei, acei oameni care plecau din țară?

Eu atunci nu credeam în viitorul meu acasă, din păcate. Contextul era acesta, aveam alături, probabil, oameni care gândeau la fel și generau aceste idei și eu nu aveam motivația necesară pentru ca să-mi doresc să merg și să încerc să muncesc aici, în țara mea. Eu am fost plecată o perioadă, a fost o încercare scurtă care nu mi-a plăcut și atunci m-am întors în Republica Moldova.

Nu ți-a plăcut deoarece simțeai dorul de casă și te simțeai străină acolo?

Străină și mică. Probabil sentimentul acesta îl simt mulți cetățeni ai Republicii Moldova dincolo de hotarele ei.

Vreau să facem aici o paranteză. Cum te simți acum, în Republica Moldova? 

Eu sunt acasă aici și ar fi greșit să spun că nu mă simt bine sau că aș reveni cumva la ideea de a pleca. Eu sunt bine acasă, eu sunt bine între oamenii mei. Eu încă cred că pot să schimb ceva în această țară.

Deci, tu nu regreți acea decizie de atunci?

Nu. Absolut. Și nici nu pot să-mi imaginez cum ar fi arătat viața mea astăzi, dacă nu aș fi luat decizia de a rămâne. Decizia de a rămâne a fost cimentată de această alegere, de a merge și a munci în cadrul MAI:

Hai să revenim la acel moment. Mulți nu știu cum a ajuns Alina Zbancă să muncească la MAI și când s-a întâmplat asta.

Da, să știi că acum câteva zile discutam cu cineva și i-am făcut trimitere la anii pe care i-am petrecut în această instituție și această persoană mia zis: wow, dar eu credeam că tu ai lucrat vreo doi ani, că ești o studentă. Din păcate nu toți avem posibilitatea să ieșim în fața camerelor și să povestim istoria vieții, istoria carierei noastre și, deseori oamenii își creează o impresie din frânturi sau din niște chestii alimentate de așa-zișii formatori de opinii de pe rețelele de socializare sau din târg. Tocmai de asta, foarte mulți probabil nu cunosc despre aceste începuturi pentru că am vorbit mai puțin despre ele. Mulți asociază prezența mea la acest minister cu alte perioade, cu alți oameni. 

Despre ei vom vorbi astăzi. Acum vorbim despre începutul tău la MAI. Cum era acea zi din 2014?

Eu am găsit un anunț prin care se spunea că este organizat concurs pentru ocuparea unei funcții publice. Pentru mine a fost o ambiție probabil. Din momentul în care eu am telefonat oamenii dragi, pe mama și încă cineva, le-am spus că am văzut un anunț, este o funcție vacantă la Ministerul de Interne, prea multe nu cunoșteam despre această instituție. Tot ce știam și iubeam erau epoleții și uniforma de polițist, apoi am înțeles că MAI nu înseamnă doar poliție și că este o instituție mare, care are 17 mii de angajați și diferite domenii în gestiune. Atunci eu am sunat și i-am întrebat: ce credeți dacă eu am să aplic?

Și au aprobat alegerea ta?

Reacțiile au fost diferite, dar și reacții de genul: dar tu nu crezi că ei o să găsească pe altcineva, adică o să treci tu concursul acesta – au ei oamenii lor.

Se gândeau că poți să ajungi în această funcție doar prim ”cumetrism” și dacă ai pe cineva?

Da. Ceea ce nu este adevărat.

Și asta o poți spune tu acum după ce ai muncit șapte ani la MAI?

Da. Deci eu nu neg că acest fenomen de ”cumetrism” este și acum foarte actual, dar ”cumetrism” nu înseamnă întotdeauna lucruri rele. Dacă ministrul sau persoana care gestionează procesele angajează sute de oameni în cadrul unei instituții, e posibil ca printre acești oameni să fie prieteni, colegi de facultate, cumetri sau rude.

Moldova e o țară mică…

Evident. E țară mică și e inevitabil să se întâmple și aceste lucruri. Asta nu înseamnă că alegerea nu e una bună. Dacă persoana e angajată pe criterii de profesionalism și meritocrație nu văd nicio problemă. Eu m-am ambiționat și am zis: eu am să încerc. Am depus dosarul și am zis: ok, va fi o experiență și asta, probabil n-o să mă contacteze nimeni, dar măcar voi putea zice că am încercat.

După câteva zile am fost contactată și invitată la proba scrisă. Sunt anumite etape atunci când treci un concurs de angajare. Eu am mers la acel concurs și am ieșit de acolo cu un sentiment nu cel mai înălțător sau care să-ți dea aripi să vrei să te întorci pentru că instituția mi s-a părut destul de rece, gri, cu oameni foarte distanți. Dar acesta era primul contact.

Cu cine te-ai întâlnit acolo?

Prima persoană pe care am cunoscut-o acolo era o doamnă de la resurse umane, care sunt sigură că va privi acest interviu. De multe ori mă gândesc dacă această doamnă ar putea să povestească celor care asociază începuturile mele cu alte etape, să povestească cum de fapt a fost totul. Ea a fost cea care m-a contactat prima dată, cea care m-a întâlnit acolo și mi-a ghidat aceste etape de concurs. Este vorba de doamna Luminița și o salut pe această cale. Este unul din oamenii care…

..au crezut la început în tine?

Cred că da.  Deci eu am mers la acea probă scrisă, am plecat de la minister și am zis ”cu siguranță n-o să fiu contactată și chemată la interviul de angajare”.

Dar îți mai doreai asta?

Da. Îmi doream, dar nu credeam în acest lucru pentru că toți cei din jurul meu nu prea credeau în asta. Totuși am fost contactată și chemată la interviu. Atunci am înțeles că treaba e serioasă. Am mers la acel interviu. Iată atunci, după acel interviu, am plecat și am zis: ”sigur NU”. Mai erau oameni care participau la acest concurs.

Și, totuși, a fost DA?

A fost DA și atunci, de fapt, am conștientizat ce am generat eu prin acea încercare de a aplica, pur și simplu, un dosar la un concurs. La câteva zile, vineri am fost telefonată și mi s-a spus că de luni trebuie să fiu la serviciu. Și atunci, eu fiind la nord, acasă la mama, pentru că aici nu aveam o chirie, mă gândeam: ce fac, unde stau, cum să vin la serviciu. M-a surprins.

Tu chiar nu te-ai așteptat că vei fi acceptată?

Cred că NU. După proba interviului sigur nu…. și totuși am fost. Am venit la Chișinău, la Ministerul de Interne. Angajarea a fost făcută pe 10 octombrie 2014.

Ții minte și acea dată. De ce?

Țin minte pentru că a fost un început, o nouă etapă a vieții mele, un început al unei cariere de lungă durată pe care eu o consider etapă importantă din viața mea, din formarea mea profesională și nu doar. Mai ales că era un an destul de complicat. La doar două luni de la venirea mea s-a schimbat ministrul.

Tu ai venit la minister pe atunci când ministru era domnul Recean și după asta ai muncit și cu domnul Bălan, iar după asta au urmat și încă alți trei miniștri?

Exact. Așa se întâmplă în Republica Moldova că guvernele se schimbă prea des totuși. Nu toți își duc acel mandat până la capăt și la fel s-au schimbat și miniștrii. E la fel ca și cu părinții, miniștrii nu-i alegi. Lucrezi cu cine vine și așa a fost și în cazul meu.

Vorbim acum despre primii doi ani de activitate la MAI, despre care mulți nu cunosc. Ce a făcut Alina Zbancă atunci?

Eu am venit într-o direcție – Direcția relații publice.. Acolo mă așteptau trei colege, direcția nu avea conducător. Mă întrebai ce a făcut Alina Zbancă? A încercat să cunoască această instituție, procesele pe care le gestionează, oamenii. Eu pot să spun că un an jumătate a fost mai mult o perioadă de analiză și observare, cu multe lecții învățate despre ce nu e bine să faci și ce nu e corect să faci.

Eu nu am avut, din păcate, posibilitatea de a fi ghidată de un mentor sau un om care să fi fost bun în acest domeniu, să fi fost cu un bagaj de cunoștințe și experiență în spate, care să-mi fi spus: Alina, uite cine suntem noi, ce facem noi și să împărtășească cu mine acea experiență.

Și atunci eu am fost în situația în care aveam acel bagaj de cunoștințe luat de la facultate și de la primele două joburi pe care le-am avut anterior și aveam o instituție și un domeniu nou pe care trebuia să-l cunosc, să-l descopăr, să aflu despre toate procesele ca să înțeleg până la urmă cu ce se mănâncă. Inclusiv domeniul comunicării. Eu nu aveam experiență în comunicare publică, nu aveam contacte cu jurnaliștii.

Oamenii nu mă cunoșteau și, respectiv, a trebuit să dezghioc, să aflu, să observ anumite lucruri și ulterior  să pot să aplic în practică atunci când, de fapt, mi s-a dat frâu liber pentru a activa, a crea pentru că ”comunicarea este un domeniu destul de creativ”. Pot să nege colegii mei din această instituție, așa cum au negat și în alte perioade, dar înseamnă, inclusiv, și creativitatea. Un comunicator nu este recomandat să fie ținut ca într-o cutie de chibrituri. El trebuie să se miște, el trebuie să comunice, el trebuie să știe ce se întâmplă în acea instituție. El trebuie să spună acelor superiori cum corect poate fi făcut și nu invers. Asta se întâmpla atunci, lucrurile se erau invers.

Cei care nu aveau absolut nicio treabă cu acest domeniu dădeau indicații comunicatorilor sau oamenilor responsabili de imagine și comunicare – cum să acționeze în anumite situații. Ceea ce este absolut greșit și eu știu că și astăzi se acționează la fel în anumite domenii și instituții ale statului. Comunicatorul este alarma, clopoțelul acela care semnalează anumite probleme, cel care spune când trebuie de ieșit, ce trebuie de spus, cum trebuie comunicată o anumită informație societății sau presei și nu invers. Deci, comunicatorul nu trebuie să stea în birou și să aștepte indicații de la șef.  Nu trebuie să-i spună cel de sus ce are de făcut astăzi.

Să înțeleg că în acei doi ani, tu ai trăit un conflict interior.

Da.

Procesele erau amorfe, comunicarea era  alta decât cea are se face astăzi și nu e vina cuiva, nu e vina oamenilor care erau acolo. Așa erau construite lucrurile, așa se întâmplau aceste lucruri nu doar în cadrul MAI. În societate era o neliniște, la fel era și în acea instituție a statului. Schimbările veneau peste noapte, miniștrii se schimbau foarte des și, respectiv, angajații nu erau într-o stabilitate, într-un echilibru.

Te-ai gândit atunci să pleci?

Da. Eu am trăit mai mult de un an cu gândul că voi pleca: dacă nu mâine, atunci poimâine…

Ce s-a schimbat, de ce ai decis să rămâi? Cine a făcut așa ca lucrurile să se schimbe?

Eu am reușit în acea perioadă să-mi fac mulți prieteni de la MAI, să cunosc oameni din teren care munceau în diferite domenii din MAI, să înțeleg cum este viața lor, să înțeleg cu câtă dragoste muncesc – fie polițiști, fie carabinieri. Eu contactam foarte mult cu oamenii în așa fel că în acea perioadă am început să îndrăgesc acest sistem, această echipă și să înțeleg că eu aș putea să fac mai mult acolo doar că îmi trebuie un pic mai multă încredere și un alt context în acea instituție, care presupuneau niște schimbări în acea direcție, și un pic de curaj.

Și a apărut acel context?

A apărut. Eu am scris un raport de plecare. L-am scris eu de mai multe ori în acea perioadă, dar apăreau diferite schimbări și atunci plecarea mea se anula.

Unul din motivele care mă făceau să-mi doresc să plec era inclusiv remunerarea financiară, salariul meu de 2200 de lei lunar. La Chișinău aveam o chirie care costa un pic mai mult decât salariul meu la minister. La începutul acelui an, în 2016 eu practic am decis că plec și nu am plecat pentru că s-a schimbat guvernul, s-a schimbat ministrul.

S-a schimbat ceva și pe interior în modul cum activați?

S-au schimbat unii oameni, responsabilitățile fiind preluate de alții. Deci, contextul era deja altul. În acea perioadă, angajații din acea instituție, la fel ca cetățenii care protestau în stradă așteptau o schimbare. În acea instituție oamenii tot cred în minuni și au așteptări, ceea ce este o problemă până la urmă pentru că după ele, de regulă, vin acele dezamăgiri pe care le trăim și astăzi. Atunci s-a schimbat contextul în acea echipă au venit oameni care aveau timp să-i asculte pe angajați și să afle care este motivul ce-i face să-ți dorească să plece din instituție.

Eu am fost una din ei, cei care au fost întrebați despre motivul plecării. Și nu doar în acea perioadă, dar chiar din ziua când am absolvit facultatea până în acel an, probabil, prima dată am întâlnit oameni care îmi spuneau că eu pot mai mult și că acea instituție are nevoie de specialiști tineri ca mine, care pot să facă mai mult și care pot să facă o schimbare.

Ai simțit că au încredere în tine?

Probabil asta a fost cea mai mare motivație ca eu să cred mai mult și să vreau să rămân. Până la urmă, nu doar cu salarii mari poți motiva angajații să rămână. Salariile vin în timp, remunerarea asta financiară vine în timp, dar în momentul în care ai alături superiori care cred în potențialul tău și care îți dau posibilitate de a încerca, cel puțin. Pentru că nimeni nu-ți garantează succesul, dar îți dau posibilitatea ca tu să încerci să te afirmi, ca tu să vii cu propuneri, ca tu să acționezi – cred că asta e cel mai important.

Ce s-a întâmplat mai exact? Vorbim de un context destul de complicat, afară erau proteste, s-a schimbat guvernul, la MAI a venit un ministru nou – domnul Jizdan. Tu încă te simțeai nu foarte confortabil acolo, te gândeai să pleci, dar ai decis să rămâi și a venit chiar perioada ta de afirmare și de ascensiune.  În acea perioadă tu ai devenit mai cunoscută. Te-au cunoscut și jurnaliștii, colegii de breaslă. Probabil tot atunci și MAI a  început să devină o instituție mai deschisă, mai transparentă. Am dreptate?

Probabil. Eu așa cred în continuarea, dar asta nicidecum datorită doar mie.

Dar vorbim acum de tine, cum te simțeai tu atunci.

Eu m-am trezit într-o perioadă foarte scurtă că am rămas responsabilă de imaginea acelei instituții peste noapte. Aveam aceste procese în mâini și trebuia să fac ceva cu asta. Mi s-a dat acel teren și posibilitate să mă afirm, pentru că e am spus motivele pentru care eu vreau să plec din acea instituție și eu am văzut în oameni care erau în acea instituție, în echipa care a venit. Doar nu pleacă tot aparatul și vine ministrul cu oameni noi, erau până la urmă oameni cu care am muncit încă din 2014, dar care au început și ei să creadă că se pot întâmpla schimbări dacă se implică și ei mai mult.
Eu am fost pusă în situația în care trebuia iarăși să-mi demonstrez mie și nu doar mie că pot. Acolo, de fapt, a început adevărata activitatea în acest domeniu, acolo au început adevăratele lecții și experiențe.

Deci să înțelegem contextul: proteste, s-a schimbat guvernarea, ministru nou și Alina Zbancă are deja pârghii și teren de acțiune, dar e aproape singură într-o direcție de comunicare de la MAI.

Într-o direcție care avea un număr de șapte funcții, mai aveam colege care între timp și și-au găsit alte joburi. Direcția nu avea un conducător și erau două colege care se aflau în concediu de maternitate. Era un vid mare la comunicare.

Câți oameni erați?

Deci erau șapte funcții, dintre care erau ocupate doar trei și ulterior au plecat. Noi am încercat să convingem să aducem oameni noi, am avut încercări cu studenți de la facultatea de jurnalism, am avut colegi din subdiviziuni care ne ofereau suport în acea perioadă în realizarea materialelor video, foto. Tot ceea ce s-a făcut în acea perioadă s-a făcut cu mult efort, multă implicare, cu foarte puține resurse- financiare, inclusiv.

Au fost anumite etape când cineva spunea că ministerul avea imagine atunci pentru că s-au investit mulți bani și pentru că guvernarea de atunci avea bani și investea în imagine. Nu, nu este așa. Deseori, probabil că noi, comunicatorii am fost în situația în care am scos din propriul buzunar resurse pentru a realiza unele produse sau acțiuni care credeam noi atunci că vor aduce mai multă imagine instituției.

Eu am încercat  să fac o echipă, dar e foarte greu să motivezi  oamenii doar cu ideea sau cu entuziasmul și pentru că într-o zi va fi mai bine. Oamenilor trebuie să le dai pentru mâncare, pentru existență și pentru o viață decentă și ei nu se pot hrăni doar cu entuziasm.

Am încercat cu ceea ce am avut, acolo unde am fost, să fac tot ce mi-a stat în puteri. Și astăzi eu pot să confirm cu mândrie că am depus tot efortul alături de colegii mei și că mi-am făcut meseria onest, în așa fel încât astăzi uitându-mă înapoi să am un sentiment de satisfacție interioară pentru că până la urmă asta contează. Dimineața când te uiți în oglindă te vezi pe tine și este foarte important să fii mândru de acțiunile tale și să nu-ți fie rușine de propriul eu.

Tu crezi c ai făcut tot posibilul, cât a ținut de tine în acea perioadă? 

Cu ceea ce am avut, acolo unde am fost.

Dacă ar trebui să mai repeți o dată acea experiență, ai încerca?

Da

De ce?

Pentru că asta m-a adus aici.

Este perioada care te-a format cel mai mult ca personalitate?

Da

În domeniul comunicării?

Nu doar în domeniul comunicării. Pentru că instituția asta nu înseamnă numai comunicare și nu doar chestii frumoase. Asta înseamnă – armată. Chiar dacă MAI nu este armată, de fapt. Eu mă refer la testele prin care trece un tânăr specialist, testele realităților zilnice, încercările pe care le are, provocările pe care le are, lupta de a se afirma și dovedi, inclusiv…vorbim aici de bărbați. Din păcate în sistem mai există totuși …

…discriminare?

Stereotipuri….probabil și discriminare. Nu vreau să mă expun mai mult aici pentru că eu întotdeauna am avut o relație foarte bună cu colegii mei, inclusiv conducători bărbați, și nu am simți aceasta foarte des, dar au fost situații. Pentru că până ca oamenii să conștientizeze potențialul sau experiența ta, ei întotdeauna vor încerca să te aprecieze după alte calități.

Sigur, vorbim aici de gen, vorbim felul cum arăți, de vârstă. Mai ales de vârstă – aceasta a fost una dintre cele mai mari provocări de ale mele acolo. Pentru că, în viziunea unora, eram prea tânără pentru poziția pe care o ocupam, în viziunea altora aveam prea puțină experiență. Eu sper că în timp, acești oameni și-au schimbat punctul de vedere prin prisma lucrurilor pe care eu am reușit să le fac.

Câte ore pe zi muncea Alina Zbancă la MAI?     

Dacă în primul an sau un an jumătate a fost vorba de multă analiză și disciplină de la 08:00 la 17:00, atunci în momentul când eu am început să îndrăgesc acest domeniu și să-mi placă ceea ce fac, cred că nu mai calculam orele pe care le petreceam acolo și aici colegii din presă nu o să mă lase să mint că zilele erau lungi și week-end-urile erau puține.

Era o încercare de a-ți demonstra că poți mai mult sau de a vedea cât poți, până unde și care e potențialul tău?

Da, dar mai bine spus eu vedeam responsabilitatea. Deci, mie mi s-a dat această responsabilitate și eu nu aveam nici un drept moral să dezamăgesc acei oameni, acea instituție. Cred că e mai mult despre asta. Eu eram responsabilă, eu trebuia să fac asta, eu trebuia să fiu cea mai bună, eu trebuia să acționez rapid, eu trebuia să fiu operativă, eu trebuia să comunic cu oamenii.

Odată ce am început să fiu asociată cu imaginea acelei instituții, eu nu mai aveam dreptul să greșesc. Trebuia să fiu atentă la fiecare acțiune a mea, fiecare comunicare pe care o aveam cu oamenii și nu vorbesc aici de cea publică. Fie ea la telefon, fie ea privată…

Oameni apelau din diferite raioane. Ei puteau să sune pe numărul nostru fix din birou și să ceară să vorbească cu Alina Zbancă pentru că au ei văzut-o la televizor și vor să-i spună ceva pentru că, cu siguranță lina o să-i ajute.  Chestia asta motiva foarte mult și în momentul în care tu înțelegi că oamenii au încredere, că oamenii solicită ajutorul – atunci nu puteai să dezamăgești.

În aceeași perioadă tu ai devenit consilierul ministrului, o primă experiență de acest gen pentru tine.

Da, se întâmpla cred că prin 2017. Dar eu făceam din start, inclusiv și asta, pentru că la minister nu există atât de mulți specialiști în comunicare și nu toți miniștrii vin cu consilieri în acest domeniu. Unii au reușit să găsească un specialist bun în afară și să-l aducă în cabinetul său, iar alții nu. Fie că nu au avut timp, fie nu au găsit un specialist potrivit. Aici, cumva, eu în paralel eram responsabilă și de imaginea instituției și conduceam ulterior acea direcție, cumva am preluat și responsabilitatea asta de consilier.

Deci, nu a fost complicat pentru tine să te adaptezi.

Nu a fost ușor pentru că responsabilitatea e și mai mare când reprezinți un ministru și instituția bineînțeles. Ești pus în situația în care trebuie să reprezinți punctul de vedere, trebuie să reacționezi în diferite crize de imagine și sunt situații de criză pe care trebuie să le gestionezi și să-ți asumi impactul. A fost foarte complicat, bineînțeles. Numai că eu am avut norocul să lucrez cu oameni care au pus un accent mare pe transparență și pe ceea ce înseamnă comunicare. Probabil, în acea perioadă am avut și noi sentimentul acesta de …

…de a fi utili și parte a echipei?

De a fi utili instituției, dar și societății. Noi comunicatorii nu suntem doar oameni care muncesc în interior și pentru acel sistem, dar și un sprijin pentru tot ceea ce înseamnă informare în masă, suport pentru jurnaliști, pentru cei care fac știri și care seara trebuie să le spună celor de acasă ce s-a mai întâmplat la Interne sau în stradă, sau ce se aude cu criminalitatea, cu securitatea statului. Noi cumva trebuia să împăcăm ambele maluri și, de multe ori, lumea numește comunicatorii și jurnaliștii ca fiind din două tabere diferite. Eu am încercat întotdeauna să evit formula asta.

Ai încercat să-i unești?

Da, am încercat să le comunic colegilor mei cât de important este să fie deschiși și receptivi când colegii din presă vin cu o solicitare, să eliminăm la maximum tot ceea ce înseamnă birocrație. Pentru că procesele astea la începuturile mele acolo, erau cu mult mai îngreunate și complicau, atât activitatea comunicatorului, cât și a jurnalistului de a se documenta pentru că erau puși în situația în care să aștepte  răspuns la o solicitarea, la care eu puteam să răspund acum, o zi, două sau trei și chiar mai mult.

Tu ai încercat să nu fii specialistul în comunicare rezumă activitatea sa la a face comunicate de presă și își închide telefonul după ora 17 00?

Comunicarea nu înseamnă doar comunicate de presă.

Dar tu cam asta ai găsit la acest aspect, când ai venit la MAI?

Probabil da, se comunica mai puțin, dar iarăși – prin prisma priorităților pe care le aveau oamenii care erau factori de decizie în acele instituții. Din păcate, miniștrii care vin la cârma unui minister, încearcă să schimbe întreg sistemul după sine. Pe când ar trebui să fie invers. Un ministru nou, care vine la cârma unui minister trebuie să afle ce se întâmplă acolo, care sunt procesele utile, să schimbe doar unde există o problemă și să se schimbe pe sine după acest sistem și felul cum el funcționează. La noi este invers.

Și asta se întâmplă o dată la 4 ani, sau mai des chiar și suferă întregul sistem.

Suferă procesele, în mare parte, în situația asta nu există o continuitate a proceselor bune pentru că ele se opresc la mijloc de drum. Ei, bun, dacă vin miniștri constructivi și ei vor să construiască, să lase urme, atunci există șanse ca acele procese să aibă continuitate. Dar dacă vine unul supărat sau crede că până la el nu a mai existat nimic acolo sau comunicarea nu este importantă și trebuie să fim mai închiși, că poliția nu comunică… Declarau unii de la noi că poliția nu trebuie să comunice, dar să acționeze. Bineînțeles, dar ca omul de acasă să cunoască despre ce face acesta și care este rolul lui în societate, trebuie să comunicăm despre asta., să arătăm ce fac, să umanizăm acele procese.

Tu ai reușit să schimbi anumite mecanisme sau să le faci să funcționeze diferit la MAI?

Cel puțin în perioada când eu am fost responsabilă de aceste procese, eu am încercat. Eu nu am reușit să schimb tot ce mi-am propus. Pentru că nu toată lumea era de acord cu mine, nu toți își doreau acest lucru. Pentru că eu nu am avut putere de decizie atât de mare încât eu să le schimb, așa cum poate să schimbe un ministru, de exemplu. Noi suntem oameni mici, care la rândul nostru trebuia să mergem și să cerem aprobare sau să propunem celor care conduceau acest minister și ei, la rândul lor, să spună –da sau nu.

Dar lucrurile acestea mici până la urmă contează și în gestionarea proceselor instituției, și în relația cu presa. Sunt niște lucruri mici, care aparent îți par fleacuri, dar care de fapt spun absolut totul despre activitatea ta și cât ea este de corectă, în primul rând, n raport cu oamenii și eficientă. Deci, am încercat să schimb aceste lucruri mici și atitudinea, inclusiv.  

Ai vrut să faci ca MAI să pară o instituție mult mai umană, mai aproape de oameni?

Da, acesta a fost obiectivul meu prioritar și nu doar al meu, dar și al echipei cu care am lucrat – să umanizăm procesele, să arătăm oamenilor că această instituție nu este doar o instituie de aplicare a legi, nu este doar o bâtă.

Și nu doar oamenilor din exterior, dar și celor din interior – angajaților MAI?

Am încercat să-i facem pe angajați mai vizibili, mai deschiși și să se simtă importanți prin diferite acțiuni. Nu este suficient să fii bun pentru cetățean, nu este suficient să fii foarte bun în comunicare cu presa, spre exemplu sau să faci o imagine impecabilă la nivel de rețele sociale, de iluzii doar. Este necesar să pui un accent foarte mare inclusiv pe comunicare internă, pe relația cu angajații pentru că până la urmă, ei sunt imaginea acestui sistem. Ei sunt oameni care contactează cu cetățeanul.

Și poate Alina Zbancă la minister să facă lucrurile perfect și să le arate într-o formă ideală, dar dacă polițistul în teren nu este suficient de deschis cu cetățeanul, nu este receptiv, nu este pregătit, nu este bine îmbrăcat, atunci nu mai contează ce face Alina Zbancă la minister și în comunicare, pentru că impactul cu cetățeanul are loc acolo, în teritoriu, în sat și nu doar de poliție vorbim aici, toți angajați. Pentru că toți interacționează cu cetățenii: carabinieri, pompieri, funcționari fără statut, toți ei. Cred că un mare accent, în următoarea perioadă în cadrul acestei instituții trebuie să fie pe comunicarea internă și pe dezvoltarea capacităților angajaților .     

Alina, cred că acea perioadă de până la 2019, a fost pentru tine una destul de fructuoasă pe de-o parte, grea de alta. Ți-ai descoperit potențialul și iată că, se întâmplă așa , că revii într-o zonă de incertitudine odată cu venirea următorului ministru. Tu ai muncit în total cu cinci miniștri, dar după plecarea domnului Jizdan, la MAI tu ai avut o perioadă mai complicată. Ți-au scăpat ție lucrurile de sub control, sau MAI a scăpat-o pe Alina?

Nu. Doar s-au schimbat puterile. S-a schimbat un guvern, s-a schimbat un ministru și e firesc să existe schimbări la nivel de o instituție cu privire la angajați și ocuparea unor anumite funcții. Alina în 2019 deja nu mai era acea care se angajase în 2014 la Ministerul de Interne și un comunicator comod nu era pentru că eu întotdeauna am spus lucrurilor pe nume și am încercat să vorbesc despre probleme acolo unde nu prea se vorbea despre asta, unde nu întotdeauna era acceptată poziția asta critică.

Critică, dar argumentată?

Există niște tradiții nocive în unele instituții ale statului. Atunci când conducătorul este în fața ta sau se află la o ședință cu efectivul, se spun lucruri bune și se vorbește mai puțin despre probleme. Și unor conducători, unor miniștri le place să se vorbească doar de bine, alții acceptă și alte păreri – ba chiar solicită să li se vorbească despre ce nu este în regulă și, de fapt, numai așa se soluționează problemele din diferite domenii, vorbind despre ele și ulterior venind cu propuneri. În acea perioadă probabil eu aveam deja mai multă analiză, aveam spiritul acesta analitic, mult mai mult curaj de a spune și , probabil nu eram de acord cu multe lucruri care se întâmplau.

Vorbim de perioada venirii domnului Năstase la minister?

Da

Tu ai decis ulterior că ar fi mai bine să pleci. De ce?

Da, eu am decis să plec după o sută e zile pentru că ziceam eu atunci: un om trebuie să se afle acolo unde este nevoie de el. Eu am plecat pentru că acel om și-a adus echipa lui, responsabilii lui de acest domeniu. S-au întâmplat diferite lucruri în acele 100 de zile și eu am luat decizia să plec pentru că nu mă regăseam și acei oameni nu mă reprezentau.

Deci tu nu simțeai că mai este nevoie de tine?

Nu. Din păcate unii miniștri încearcă să politizeze inclusiv această funcție de comunicator. Eu numai eram conducător atunci. Adică eu singură m-am dezis de funcția de conducător și am trecut la o funcție simplă, așa ca la începuturi.

Pentru a avea mai multă liniște?

Pentru că eram conștientă că în momentul când se întâmplă anumite schimbări, un ministru, din păcate, își numește oamenii săi în anumite funcții cheie.

Este politizată funcția de comunicator? Putem spune că acum, sau dintotdeauna, comunicatorii sunt numiți și pe criterii politice?

Din păcate, trebuie să recunosc că sunt cazuri. Nu este un fenomen, dar vorbim de anumite instituții, în funcție de importanța și greutatea acelei instituții. Vorbim de instituțiile mari, nu vorbim acum de subdiviziunile ministerului sau alte instituții ale guvernului.

Care a fost cea mai bună lecție învățată în acea perioadă de o sută de zile?

Mi-a trebuit foarte multă răbdare și eu cred că am făcut față acelor provocări pentru că ele au fost multe. Și cred că atunci a fost prima dată când eu am îndrăznit să măr ridic și să spun despre niște lucruri fără ca să am frică, că am să pierd ceva. Conta mai puțin pentru mine funcția pe care o ocupam atunci și mai mult principiile de corectitudine, inclusiv. Pe care eu le aveam și întotdeauna le-am avut la baza activității mele, și a vieții, în general. Și acum le am. Atunci când am sesizat anumite ilegalități și abuzuri care se făceau în raport cu mine și anumiți colegi, cu mulți colegi de ai mei.

Ce fel de abuzuri?

Foarte multă lume a fost alungată atunci din sistem abuziv și fără a avea la bază anumite motive legale sau încălcări probate.

Ție ți-a fost frică că ai putea să fii în pielea lor, a acelor oameni care vor fi cumva alungați?

Până la urmă a fost decizia mea, chiar dacă au încercat și alte metode, dar nu au mers până la urmă pentru că, probabil, existau în acea perioadă și oameni raționali implicați în acele procese care înțelegeau că nu e ok să procedeze în felul acesta.

Cred că ar fi ok ca în momentul în care un specialist bun a plecat deja,  să fie apelat atunci când este nevoie de expertiza lui, dacă o are într-un domeniu sau altul. Apropo, eu am văzut o astfel de practică în una din subdiviziunile ministerului, atunci când un conducător, cu grad de general cu o experiență mare, într-un anumit moment de criză luat telefonul și a sunat un fost conducător care a condus acea instituție cu mulți ani în urmă și care a acut o situație similară pe timpuri. Actualul conducător l-a salutat respectuos și i-a cerut sfatul. Deci, iată așa e ok în viziunea mea.

Asta e o normalitate, dar din păcate este luată ca excepție acum

Da, pentru că unii oameni care vin în funcții de conducere cred că până la ei nu a existat nimic. Ei au început să creeze, ei au început să aducă rezultate, să facă schimbări, dar nimeni nu povestește despre lucrurile care s-au întâmplat până la ei. Nimeni nu neagă că au fost și anumite greșeli în unele perioade. Trebuie să le recunoaștem, dar au fost și lucruri bune.

Vorbim în general de guvern și de instituțiile statului, nu doar de MAI .Probabil aici este secretul. Aceste instituții vor avansa, vor crește și vor ajunge la acel nivel pe care ni-l dorim noi toți în momentul în care va fi acea continuitate și memorie instituțională, în momentul în care unii nu se vor grăbi să alunge oameni pre criterii politice și să se uite- poate că omul acest este cel mai util angajat în această perioadă.

Este acesta și un sfat pentru cei care guvernează astăzi?

Da, de ce nu. Dacă ei sunt gata să-l primească. Și nu doar acesta. Eu întotdeauna am fost deschisă să spun multe lucruri pentru că în acești șapte ani s-au întâmplat multe și, de fapt, orice angajat care a muncit acolo mai mult de doi-trei ani este deja util anumitor procese și este recomandat ca cu ei să se discute, indiferent dacă actualmente sunt acolo sau nu. Și să fie întrebați: ce cred ei despre anumite lucruri, cum văd ei  anumite schimbări?

Noi vorbim despre comunicare și analiza anumitor procese. Pentru că nu putem acționa haotic, nu putem lua decizii care vor avea impact asupra unei categorii de angajați în momentul în care noi nu-i cunoaștem, noi nu știm cu ce ei trăiesc, noi nu știm ce așteptări au, ce viziuni au.

E important să simți ceea ce se întâmplă în instituția pe care o conduci. 

Da, trebuie să trăiești. Să trăiești acolo, să simți oamenii și să cobori din când în când acolo unde ei muncesc în teren și să înțelegi ce presupune acea activitate. Și dacă oameni au nevoie de pix și hârtie, să le dai pix și hârtie. Dacă angajatul poliției poartă bocani, mărimea 41, să-i dai 41, nu 45 – pentru că nu mai ai mărimi.

Atunci când oamenii vor fi ascultați și li se va oferi ceea  de ce au nevoie și nu altceva, atunci ei vor începe să producă. Aici vorbim inclusiv de acele salarii. Pentru că dacă nu ave salarii, există corupție, dacă există corupție- oamenii nu au încredere, dacă nu au încredere –nu avem imagine. E un cerc vicios.

Și unii se dezamăgesc și pleacă. Pleacă mulți din cei care s-au dezamăgit, pleacă și acum, au plecat și mai înainte. Tu ai fost unul dintre oamenii care au plecat, dar ulterior a și fost chemată înapoi la MAI. Pentru că, cu ce-l de-al cincilea ministru, cu domnul Voicu, tu ai fost invitată să muncești. Ai fost chemată în funcția pe care o lăsaseși, dar și să fii consilierul domnului ministru.  Cum ai acceptat? Cine ți-a făcut oferta?

Da, așa este. Eu nu am apucat să stau nici două luni în afara sistemului, când iarăși s-a schimbat guvernarea și iarăși, la cârma acelui minister a venit un nou ministru. Am fost invitată de acel ministru la o convorbire unde mi s-a propus să revin pe poziția din care am plecat și să ofer suport în continuare la promovarea imaginii instituției și a acestui ministru.

Ai acceptat din start sau ai avut nevoie de timp pentru a lua o decizie?

Am cerut timp pentru că eu nu intenționam să revin. Trecuse prea puțin timp și eu plecasem cu o dezamăgire. Era o experiență absolut în premieră ceea ce am trăit eu atunci și a fost absolut imprevizibilă această chemare. Am avut nevoie de timp, dar insistența a fost destul de mare.

Eu am înțeles ulterior că au fost recomandările colegilor mei, atunci când au fost întrebați pe cine ar recomanda să fie responsabil de imaginea instituției.

Colegii tăi de la MAI?

Da. Colegii mei de la MAI cărora le mulțumesc pentru că m-au recomandat și pentru că au avut curajul de a vorbi de bine, pentru că asta se întâmplă mai rar.

De ce trebuie să ai curaj să vorbești de bine?

Oamenii vorbesc mai puțin de bine pentru că în momentul când ai succes sau ai rezultate, mai degrabă asta trezește sentimentul de invidie. Succesul întotdeauna a avut mulți prieteni și eșecul întotdeauna a fost orfan.

A fost așa și în cazul tău? Eu nu prea aș vrea acum să deschidem foarte mult parantezele despre ultima perioadă la MAI. Tu ai făcut în acest sens câteva publicații pe rețelele de socializare. Ce ai învățat în perioada de activitate  sub conducerea domnului ministru Voicu?

Să știi că eu nu m-am așteptat că noi o să vorbim atât de direct la aceste subiecte. Știi, oamenii în general, ei nu sunt răi de firea lor. Oamenii sunt buni și noi suntem așa de la naștere. Doar că, contextul și etapele pe care le trecem, funcțiile pe care le ocupăm ne împing să mai și greșim sau să intrăm în categoria ceea de ”oameni răi”, cum spunem noi.

Oamenii nu sunt răi și eu am încercat să-i înțeleg pe oamenii care au avut o atitudine sau alta în coraport cu persoana mea acolo, inclusiv în momentul în care au mers pe acțiuni care erau mai puțin creștine. Și îi înțeleg, și înțeleg că nu este ok așa, înțeleg că eu dacă aș fi pusă într-o situație similară, totuși aș avea curajul să mă ridic și să spun –nu.

Eu am învățat de la toți ei lecții bune și aici a fost o situație în care, din noiembrie 2019 până în 2021, începutul acestui an am apucat să activăm, să facem o echipă cu acești oameni, inclusiv cu acest ministru și au fost încercări, s-au făcut și lucruri bune, inclusiv. Eu nu neg acest lucru. M-am implicat cât am putut, doar că mai puțin flexibili au fost unii oameni care erau responsabili de gestionarea proceselor.

Oameni cu care interacționai tu?

Exact. Este necesar ca omul din capul piramidei să aibă acea voință. Dacă el crede că nu este important să iasă în fața presei, dacă el crede că nu este important să comunicăm despre anumite lucruri, dacă el crede că, comunicatorul nu este o figură importantă în acea instituție, atunci ce trebuie să faci ca el să înțeleagă că nu este așa?

Sigur, folosești toate instrumentele și abilitățile bune pe care le ai ca să explici niște lucruri, inclusiv prin acțiuni, dar este riscul că oamenii nu înțeleg până la urmă și atunci nu poți să-i schimbi și nici nu ai prea multe pârghii să faci acest lucru. Și atunci, s-au te împaci cu acest gând și zici: ok, eu voi fi mai flexibilă și voi face așa cum credeți voi că este corect.

Ai încercat, cel puțin, o perioadă să faci asta?

Da, am încercat. Am avut și aici o perioadă lungă de analiză și de observare, care a fost una utilă, dar care la o anumită etapă devenea una degradantă. În momentul în care conducătorul de frunte nu transmite angajaților sentimentul acesta, energia de a face, de a construi, de a motiva: prin bună ziua, la revedere sau să întrebe cum merge procesele., prin diferite întâlniri și comunicare, atunci angajații lasă mâinile în jos și cumva, sistemul activează din inerție, din păcate. Este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit, inclusiv acești miniștri.

Am învățat foarte multe lucruri și bune. Am învățat cum nu trebuie să fii. Am învățat foarte mult despre curaj. Experiența asta deja nu era o premieră, respectiv nu mai aveam foarte multe așteptări de la oameni. Era firesc că în momentul când am să vorbesc despre niște lucruri, voi fi taxată.

Și ai fost.

Eu sunt una, iar ei erau mult mai mulți, inclusiv pe segmentul de politică și de politizare a proceselor. Dar eu nu am nici un regret pentru că la acea perioadă, probabil eu nu-mi doream să fiu asociată cu anumite acțiuni care se făceau acolo și nici să fiu făcută ulterior persoană responsabilă de anumite chestii. Și atunci am decis să vorbesc. Sunt sigură că dacă aceste lucruri se întâmplau în alte perioade, 2014, 2015, 2016-2019, aș fi făcut la fel.

Dacă se întâmplau cu mine sau se întâmplau cu colegii mei, pentru că eu de fiecare dată am reprezentat inclusiv colegii mei, cei care se confruntau cu o problemă sau alta, indiferent dacă se întâmpla într-o instituție din subordine, eu vorbeam despre asta, eram gata de fiecare dată să cer ajutor. Doar că, de cele mai multe ori, în aceste cazuri mi se spunea: este foarte bine că vrei să ajuți, că vrei să te implici, dar mai bine lasă-i că se vor clarifica.

Și atunci pentru mine a fost un semnal absolut periculos și o alarmă că acești oameni au venit pentru alte scopuri și cu alte intenții. Și motivarea angajaților sau îmbunătățirea anumitor procese sunt ultimele lucruri la care se gândesc ei.

Tu te-ai detașat cumva de ministrul de Interne, la un moment dat. Probabil că a fost o premieră atunci când un om atât de apropiat conducerii unui minister vine public cu declarații împotriva sistemului pe care-l reprezintă.

Nu era împotriva sistemului ca instituție, dar a sistemului în sens negativ, adică noi vorbim despre anumiți oameni și acțiunile lor. Eu am rămas la fel cu sufletul acolo și în momentul în care am ieșit mi-am asumat aceste riscuri, dar știam sigur că nu mă reprezint doar pe mine și că în spatele meu exisă zeci și sute de angajați care au trăit aceeași experiență, dar nu au vorbit despre ea.

Care au fost reacțiile atunci când tu ai venit cu mesaje în mod public. Cine te-a susținut, din sistem?

Spre mirarea mea, au fost foarte mulți angajați care au încercat să mă contacteze. Care mi-au lăsat mesaje. Care nu neapărat au lăsat mesaje din numele lor, dar anonime… pentru că oamenii se tem să vorbească. Sunt oameni care s-au regăsit în acea poveste pentru că ea nu era doar despre mine, lucrurile aceste se făceau în raport cu mulți oameni.

Păcate în sistem s-au făcut și în alte timpuri, nu doar în acea perioadă. Există niște acțiuni absolut ilegale și absurde care se transmit din generație în generație, probabil ca ”bune practici” și atunci când politizarea pășește pragul instituțiilor statului, ei acționează în felul acesta.

M-am bucurat să știu că ei mă susțin și că se regăsesc de fiecare dată în opiniile mele, nu doar atunci, dar și în această perioadă și că văd în mine un om care le reprezintă vocea.

Vocea celor care nu au curaj să iasă în față și să spună lucrurilor pe nume.

Da, pentru că asta costă. A ieși și a vorbi despre aceste lucruri  înseamnă un risc foarte mare. Acești oameni au acasă familii, acești oameni au acasă copii și ulterior trebuie să dea niște explicații. De asta, probabil, nu trebuie să judecăm critic despre faptul că tac. Sigur, în momentul în care se întâmplă abuzuri mari și inevitabil, conform legii trebuie să interviu, atunci nu-i înțeleg de ce n-o fac și de ce preferă să vorbească în bucătărie și pe holuri, dar nu acolo unde se cere, de fapt. Pentru că numai așa ei vor reuși să schimbe ceva.

Eu cred că după această ieșire, și nu doar. Pentru că au fost mulți și din colegii mei care au avut încercări de acest fel, tot mai mulți au înțeles că se poate și că, totuși, există oameni în țara asta care sunt gata să-i asculte și în momentul în care oameni de aceștia vor fi mai mulți, eu cred că instituția asta va crește enorm. În momentul în care vor vorbi despre problemele lor, fără frică, într-un număr mai mare, aceste probleme vor fi auzite.

Eu te ascult și văd în tine un lider. Tu ai aspirații politice?

Să știi că din momentul în care am avut acele ieșiri și am sesizat despre anumite încălcări, am fost întrebată de mai multă lume, ba chiar eram la unele evenimente publice și cunoscuți de ai mei mă salutau și întrebau: te lansezi în politică?

Mai mult, chiar acel ministru a declarat într-o emisiune că prin aceste acțiuni îmi pregătesc o platformă politică și că numele meu se va regăsi pe o listă a candidaților la funcția de deputat pentru că eram înainte de alegeri.

Și avea dreptate?

Bineînțeles că nu. Auzisem că dumnealui era pe una din liste, după care a fost scos, nu mai știu ce s-a întâmplat acolo. Nu, nu este despre politică și nu știu dacă aș face politică de calitatea celei care se face astăzi în Republica Moldova pentru că mă cred în continuare utilă și eficientă în alte domenii, dar dacă într-o zi am să cred că pot schimba anumite lucruri inevitabil prin activitate politică sau fiind în acel mediu, am să o fac. Dar asta nu este în timpul apropiat și nu în contextul actualei politici care există în Republica Moldova. 

Mai am o întrebare tot din zona asta. Dacă ți s-ar oferi șansa să fii ministrul Afacerilor Interne, care ar fi trei acțiuni importante sau reforme pe care te-ai angaja să le faci chiar în primul an de activitate?

Dacă întrebare asta ar fi fost adresată unor politicieni sau oameni care aspiră la funcția asta …ei ar fi povesti multe și ar fi dat oamenilor promisiuni. Eu am trecut prin aceste etape când oameni au făcut promisiuni și nu au ținut cont de ele. Etape când oamenii au promis și nu s-au ținut de cuvânt.

Tu ai consiliat oameni care au deținut această funcție…

Nu m-am gândit niciodată la întrebarea asta, dar dacă e să vorbim absolut pragmatic acum. Eu văd lucrurile de la nivelul pe care l-am ocupat eu acolo și din locul unde sunt. Fiecare din noi vede lucrurile diferit. Respectiv și aceste obiective pot fi setate prin prisma experienței și a cunoașterii pe care o am eu despre acest sistem.

Eu cred că unul din obiective ar fi separarea instituțiilor de protecție și combatere a corupției. Actualmente, în cadrul instituției, în cadrul ministerului există Serviciul Protecție Internă și Anticorupție. Aș separa aceste două noțiuni și aș face două instituții, direcții – nu neapărat subdiviziune. Una responsabilă doar de protecția angajaților și cealaltă de combaterea corupției.

Pentru că, din păcate, acest serviciu s-a transformat într-o adevărată bâtă și angajații din cadrul MAI, în momentul în care au o problemă, nu știu unde să meargă și cui să-i ceară ajutor. Eu, la rândul meu, m-am confruntat cu asta. În momentul când aveam o problemă și știam sigur că se întâmplau niște acțiuni absolut ilegale în spatele meu, când am mers la ei am înțeles că ei sunt doar un bisturiu. Oamenii aceștia nu au capacitatea să mă protejeze pentru că ei sunt un bisturiu care acționează și taie la indicația unui ministru.

Deci, această instituție merită să aibă în subordine o direcție, o subdiviziune care să protejeze angajații și despre care angajații să știe exact că în momentul în care au o problemă merg acolo și ea va fi soluționată și una separată care se va numi – combaterea corupției în rândul angajaților.

Acum mă gândesc la lucruri absolut mici. Să știi că în ultimele zile am vorbit cu angajați din teritoriu, inclusiv polițiști și pe care de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei îi întreb cum le merge, ce s-a schimbat și ce și-ar dori să se schimbe.

Un alt obiectiv ar fi unul legat de un proiect din cadrul ministerului și de continuitatea lui. Actualmente a stagnat și nu mai știu care sunt acțiunile care se fac în sensul acesta, dacă continuă sau nu. Este legat de apartamentele de serviciu pentru angajați. Un proiect inițiat acum câțiva ani, pe timpul unei alte guvernări, a democraților atunci când era un alt ministru. Era necesitate și este o necesitate a angajaților pentru că în mare parte, mai ales după absolvirea academiei sau după studii, tinerii angajați care aleg să meargă în sistem sau cu chirie și atunci o bună parte din salariile pe care le au  merg pentru plata acestei chirii.

Am un cunoscut care este angajat în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică și care are 14 ani de activitate și un salariu de activitate și un salariu de 7300 de lei. Dacă nu există posibilități actualmente de a majora aceste salarii, dar cu siguranță există și nu doar simbolic cu o sută sau două de lei, atunci acest proiect care le va oferi lor spații de locuit pe perioada activității  va fi o alternativă și o motivație în plus, să rămână și să nu plece.

Una din priorități, pentru orice ministru care ar ocupa cel fotoliu ar trebui să fie inclusiv, proiecte care să susțină angajații din sistem și nu le-ar permită să plece. Nemaivorbind că ar trebui să atragem și tinerii angajați să muncească în cadrul ministerului de interne. Noi avem absolvenți ai Academiei de Poliție care după absolvire activează puțin în sistem. Eu am prieteni care au absolvit anii trecuți și care îmi spun: eu nu mai activez, eu am mers în teritoriu o lună, două, mie nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. Vorbim despre inspectoratele din  țară. Și oamenii pleacă, pleacă din sistem și din țară, dar noi vorbim de oameni școliți.

Oameni în care statul a investit. 

Exact. Dacă aș fi pusă eu în situația în care să decid asupra acestui obiectiv, cred că aș face-o in mod prioritar, imediat aș vedea la ce etapă se află sau aș căuta alternativă. Aș iniția alte proiecte care ar pune la dispoziția angajaților acele spații de locuit.

Și trei, un obiectiv foarte mic, îngust, care nu ține tocmai de atribuțiile unui ministru, dar care ar trebui să vină la inițiativa cuiva și întârzie să apară. După părerea mea, oamenii din cadrul ministerului merită să aibă o instituție, o subdiviziune responsabilă pe tot ce înseamnă echiparea angajaților. Vorbim aici de uniformele de serviciu. Angajații în prezent sunt dotați cu anumit echipament din fiecare subdiviziune, din direcția responsabilă de logistică. Acele uniforme nu sunt tocmai cele mai calitative. Băieții sunt puși în situația în care vor să poarte o uniformă calitativă, o uniformă care după o săptămână de muncă în soare sau ploaie să nu-și piardă din calitate. Pentru că este taxat pentru asta. Cetățeanul, inclusiv își face o impresie despre acel angajat după felul cum el arată, inclusiv vestimentar vorbind.

Deci angajații sunt puși în situația în care să a achiziționeze uniforme mai calitative din bani proprii, dintr-un atelier privat. Ei dau din salariu pentru asta pentru că ei înțeleg că este absolut importantă chestia asta, doar că sunt nevoiți să procedeze astfel pentru atunci când merg în instituții să primească acel echipament, mă întorc la exemplul cu bocanii.

Din păcate, din cauza lipsurilor care există, li se propun bocani mărimea 45, în momentul în care angajatul poartă mărimea 41. Și asta este o realitate despre care sunt sigură c miniștrii nu prea cunosc, pentru că fiecare subdiviziune a ministerului, are la rândul ei un conducător numit de ministru. Acesta fie are interesul de a reprezenta acești oameni și de a crește acea instituție și vorbește despre neajunsurile care sunt și luptă pentru ei, fie stă bine în fotoliul său, primește salariul, dă indicații, dar îl interesează mai puțin viața și realitățile cu care se confruntă subalternii lui.

Mie îmi place cum gândești și cred că un ministru ca tine ar schimba lucrurile în sistem. Totuși, pot să-ți spun cu mâna pe inimă că mă bucur că nu ai aspirații politice, pentru că e nevoie de un specialist în comunicare așa cum ești tu.

Apropo, ținând cont de faptul că acest interviu va fi publicat în ajunul zilei de 18 decembrie, atunci când Poliția Națională aniversează 31 de ani de la creare aș fi vrut ca pe această cale să transmit un mesaj de la mulți ani colegilor mei, polițiști și polițiste,  din toată țara să le doresc multă sănătate, să le doresc curaj, să rămână la fel de uniți și să aibă norocul de a avea în față lideri care conduc prin propriul exemplu.

Cunosc sute de povești ale polițiștilor din Republica Moldova, care din păcate nu vor povesti în fața camerelor de luat vederi sau în fața oamenilor, dar care sunt demni de recunoștința noastră a cetățenilor. Și în același context aș fi vrut astăzi să îndemn societatea să aprecieze acești oameni.

Să fii polițist este un lucru mare, doar că nu fiecare are capacitatea de a înțelege acest fapt.    

Sunt sigură că vom trăi timpuri în care Poliția Națională va deveni un adevărat exemplu pentru societate, când polițiștii, cei care riscă cu propria viață în fiecare zi luptând cu criminalitatea, cei care aduc sute de mii de lei din contravenții în bugetul statului  nu se vor mai gândi de unde să ia bani pentru mâncare sau medicamente la copii. Fii mândră de uniforma pe care o porți și fii curajoasă. La mulți ani, Poliția Națională! 

Eu mai știu, dar nu o știu doar eu, ție îți place să scrii poezii.

Am scris la o anumită etapă.

Ai trecut la proză?

Mai mult da.

Înseamnă că acum Alina Zbancă are și aspirații în literatură?

Cred că da.

După două cărți publicate, o așteptăm pe a treia?

Da. Doar că nu știu când, dar cu siguranță vor mai fi cărți

Eu îți mulțumesc tare mult pentru că ai acceptat să vii la acest interviu și acesta e un fel de maraton, dacă vrei, de discuții cu oameni ca tine , care au făcut ceva bun pentru țara asta și vor mai face în continuare. Eu vreau să am încredere în invitații mei și să le ofer și eu, la rândul meu un card de încredere pentru a alege cine va fi unul din următorii mei invitați, la aceste discuții. Am aici un bilețel tare drăguț și un plic și un pix. Poți să scrii un nume sau două dacă vrei.

Să știi că Republica Moldova are foarte mulți oameni deosebiți în anumite domenii, oameni care nu prea au ieșit în față. Știi, de regulă oamenii cu experiență în spate, oamenii căliți, oamenii trecuți prin anumite greutăți, oameni care chiar fac ceva pentru Republica Moldova  ei nu prea tind să apară în față și ei nu prea iubesc luminile studioului, dar cu siguranță merită ca ei să iasă în față și să fie un exemplu pentru că noi avem nevoie de modele și nule prea avem. Și, din păcate, acest fapt generează ca în față să avem de mai multe ori, oameni care nu prea ne reprezintă interesele și oameni care nu servesc drept modele, indiferent de domenii: fie politic, administrare publică și altele.

Îți mulțumesc tare mult. Mi-a făcut o deosebită plăcere să te am aici, alături.

Cu mare drag.