PRO Moldova vine cu un proiect de modificare a legii Guvernului care să permită Republicii Moldova să beneficieze de cele 60 milioane de euro din asistența financiară nerambursabilă acordată de România.
Valabilitatea Acordului cu România, precum și alte donații externe, sunt compromisă de imposibilitatea Guvernului în demisie de a negocia și semna acorduri internaționale.
Astfel, PRO Moldova vine cu un proiect de lege care exclude această interdicție din legea Guvernului, astfel încât, țara să nu rateze ajutoare din cauza crizei constituționale.
Președintele PRO Moldova, Andrian Candu, a declarat că: „Programul cu FMI care trebuia să înceapă anul acesta prevedea, între altele, un ajutor de circa jumătate de miliard de dolari.
Însă, acest ajutor, ca și altele, este în ”aer” și nu poate fi accesat din cauza lipsei unui Guvern plenipotențiar și a ”iresponsabilității anumitor politicieni”, spune Candu,
”Legea interzice astăzi Guvernului demisionar să semneze acorduri cu angajament financiar. Respectiv, modificarea propusă de PRO Moldova va permite Guvernului în demisie să negocieze și să semneze acorduri, luând în calcul că, ulterior, aceste documente vor fi ratificate de Parlament. Guvernul ar putea face uz de această modificare pentru a aduce noi soluții pentru imunizarea populației. Sper ca proiectul să fie pus pe ordinea de zi și să fie susținut, dată fiind situația incertă în care ne aflăm”, a mai menționat liderul PRO Moldova, Andrian Candu.
Potrivit lui Andrian Candu, dacă nu va fi prelungită valabilitatea Acordului cu România, prin semnarea și ratificarea unui protocol adițional, Republica Moldova va pierde cele 60 de milioane de euro neaccesate.