Ilan Șor ar fi cumpărat foști deputați ai Partidului Democrat cu 10 milioane de dolari. O declarație în acest sens a fost făcută de liderul democraților, Pavel Filip, la emisiunea ”Puterea A Patra” de la N4.
”Sigur că ei nu vor la alegeri parlamentare anticipate. Pentru ce au făcut această investiție? Ei abia acum au venit la guvernare și au nevoie de aceste instrumente administrative. La ce se gândește omul care a acceptat să vină funcția de prim-ministru cu suportul lui Șor. Poate are intenții nobile și poate din necunoștința situației politice s-a procedat în asemenea manieră”, a declarat Pavel Filip.
Filip a comentat și acțiunile Maiei Sandu, despre care spune că nu se va da bătută și nu va accepta candidatul propus de majoritatea formată și PSRM, Pentru Moldova și deputații neafiliați.
”Cred că este determinată să refuze orice candidatură înaintată de majoritatea parlamentară la funcția de premier, ajungând în situația în care majoritatea se va plânge la CCM cu încălcarea prevederilor constituționale. Astfel, ar putea fi demarată procedura de impeachment pentru care sunt necesare 67 de voturi întru suspendarea președintelui și anunțarea referendumului național la care deja sunt necesare 1 milion de voturi ca să cadă șeful statului.”, declară Pavel Filip.
Cei din ”Pentru Moldova” și Partidul ”ȘOR” au declarat însă de mai multe ori că afirmațiile despre pretinsa cumpărare a deputaților nu are legătură cu realitatea, calificându-le drept niște aberații.
Amintim că, fracțiunea Partidului Politic “ȘOR” și 6 deputați neafiliați au anunțat oficial joi, 19 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova, crearea Platformei Parlamentare „Pentru Moldova”, care, astfel, devine al doilea cel mai numeros grup parlamentar din actualul Legislativ.
Fracțiunea parlamentară a formațiunii va funcționa în continuare cu drepturi depline în Parlamentul Republicii Moldova. Deputații fracțiunii parlamentare își vor respecta cu strictețe angajamentele asumate în fața cetățenilor și vor promova programul electoral al Partidului Politic „ȘOR” în Parlament.
“Aderarea la Platforma Parlamentară „Pentru Moldova” nu înseamnă dispariția fracțiunii Partidului Politic „ȘOR”, dar conjugarea eforturilor în vederea adoptării proiectele de legi așteptate de cetățeni și necesare țării”, potrivit Partidului “ȘOR”.
Partidul “ȘOR” reamintește că scopul Platformei Parlamentare „Pentru Moldova” este să-i consolideze pe toți aleșii poporului care nu sunt indiferenți față de soarta Moldovei, de prezentul și viitorul ei.
“Pe toți cei care vor să aducă folos țării lor, să participe la renașterea și dezvoltarea ei”, informează comunicatul de presă.