Foto: tribuna.md

VIDEO// Filip: ”Învestirea unui Guvern propus de PSRM și ”Pentru Moldova” – o variantă foarte proastă”

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, a venit cu mai multe soluții privind depășirea crizei politice existente în Moldova. Așadar, prima cale și cea mai importantă este dialogul care trebuie să existe între Parlament și Președinție.

De altfel, un alt scenariu ar fi învestirea Guvernului propus de deputații PSRM și cei din Platforma ”Pentru Moldova”, variantă pe care Pavel Filip o consideră foarte proastă.

”Cum ieșim din criza în care s-a intrat? Iată toate opțiunile posibile, din perspectiva noastră. Nu avem de ales între ceva bun și ceva rău, ci între câteva variante mai proaste și mai puțin proaste. Oricum, singura soluție e dialogul. Nu există pace rea sau război bun”, a declarat Pavel Filip.

Totodată, Pavel Filip, a enumerat cinci posibile evoluții ale situației de criză în care se află în prezent Republica Moldova.

Este vorba despre: consultări pentru instalarea unui Guvern de echilibru sau pentru identificarea unei foi de parcurs pentru anticipate (varianta mai puțin proastă), învestirea Guvernului propus de Dodon și Șor, conform deciziei CC (varianta proastă), referendum și suspendarea președintelui (varianta puțin probabilă), să nu faci nimic: rămânem cu Guvernul interimar Dodon-Șor (varianta foarte proastă), dacă oamenilor le ajunge cuțitul la os, revolte și proteste în stradă (varianta extrem de proastă).

 

Dosar Media

Ai o noutate?