VIDEO// Chișinăul insistă: Rusia trebuie să-și retragă trupele ilegale din stânga Nistrului

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, declară că țara noastră continuă să insiste pe soluționarea problemei transnistrene exclusiv pe cale pașnică și politică între părți.

”Republica Moldova își dorește o rezolvare a problemei transnistrene pe cale politică, prin negocieri și dialog”, a declarat Nicu Popescu.

Totodată, ministrul de Externe a menționat că această soluție trebuie să fie bazată pe principiul suveranității și integrității teritoriale în frontierele internaționale recunoscute ale Republicii Moldova cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiunea transnistreană și în întreaga lume

”Am reiterat poziția noastră consecventă privind necesitatea finalizării retragerii forțelor și munițiilor ruse, care nu au statut legal pe teritoriul Republicii Moldova”, declară ministrul de Externe, Nicu Popescu.

Totodată, șeful diplomației moldovenești menționează că noul context de insecuritate afectează populația celor două maluri ale Nistrului, inclusiv statele din regiune.

Turcan Ana

Ai o noutate?