Foto: facebook/Ion Ceban

VIDEO// Ce se întâmplă în cazul unui Lockdown? Ceban, declarații de ultimă oră după ședința CSS

Ce se întâmplă în cazul unui Lockdown? Este subiectul principal discutat astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat după ședința CSS că  trebuie să se intervină cu măsuri clare, ca agenții economici, dar și persoanele fizice să nu aibă de suferit.

„Dacă eventual se va decide instituirea unui Lockdown, atunci trebuie să fie gândit foarte clar cum asta corelează cu alte activități. Dacă se închid activitățile economice, atunci cu certitudine atunci trebuie să existe un mecanism compensator. De altfel, oamenii nu vor face față. Aceste scenarii trebuie să colereze cu capacitatea sistemului de sănătate: câte paturi avem, ce resurse umane avem și ce echipamente avem, care să asigură tratamentul pacienților”, a declarat Ceban.

Vedeți mai jos mesajul lui Ion Ceban

Situația este critică și complicată, dar vaccinarea este soluția.

Trei lucruri de bază și esențiale pentru toți noi:

⁃ purtarea măștii;

⁃ Păstrarea distanței;

⁃ Dezinfectarea mâinilor;

Cât privește transportul public!!!

Transportul public nou ar putea contribui la diminuarea riscurilor de infectare cu Covid-19.

Trebuie să creștem numărul de unități de transport în capitală. M-am adresat către toți! Parlamentul ne-a dat o interpretare că putem merge pe discuții directe pe autobuze la mâna a doua.

Pentru cele 100 avem lansată licitație în jurnalul UE și așteptăm, dar așteptăm de un an de zile.

Ar trebui să avem unele soluții imediate, așa cum am făcut cu troleibuzele de la Riga.

Eu sper că subiectul nu va fi politizat în Consiliul Municipal Chișinău.

Am vorbit cu toate fracțiunile din CMC. Am zis, cine este gata, acela să prezideze ședința sau grupul de lucru cu privire la procurarea unităților de transport.

Ați văzut în suburbii, în aria metropolitană, în toate 18 localități pe primul loc se află problema transportului public.

Și tot în transportul public, ca și în lift, avem o rată de infectare mare.

Oamenii nu o să înțeleagă atunci când avem restricții într-o situație și nu avem restricții în altă parte sau o neintervenție în acest sens.

Elevii de clasă 1-4 ar trebui să revină la lecții, dar nu online.

Cazurile de infectare având o incidență foarte mică în rândul copiilor, acest fapt este dovedit de instituțiile abilitate.

Urmărim, după care luăm decizii, pentru că e greu ca acești copii să rămână nesupravegheați acasă.

Știm că este o problemă și pentru clasa a 5-a, de asemenea sunt probleme cu cei care au examene de promovare clasa a 9-a, a 12-a. Cu certitudine, aceste lucruri trebuie luate în calcul și utilizată strategia pașilor mici.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?