”Victima PAS” – Andronachi știa că procurorii îi vor bate la ușă? Acesta este ”plecat” din țară din ”motive medicale”

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, a fost pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”. Într-o declarație a fostului parlamentar se precizează că a primit o ordonanță de învinuire.

Andronachi recunoaște că este plecat din țară, dar spune că este din motive medicale.

La această oră, procurorul Anticorupție, Octaviana Iachimovschi, desfășoară la percheziții la domiciliul fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi.

Percheziții se interprind și la domiciliul altor doi administratori care gestionau două companii în interesul lui Andronachi, conform surselor portalului de știri Deschide.md.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul dosarului fraudei bancare.

Andronache afirma acum câteva zile că este nevinovat și a devenit victima atacurilor din partea PAS, care utilizează mai multe instrumente de discreditare a lui, inclusiv presa, dar și procuratura.

”Din start vreau să declar că toate aceste așa numite investigații și informații sunt false, având drept scop defăimarea și calomnierea mea, dar și denigrarea imaginii mele publice. La acea perioadă, m-am abținut de la orice comentarii sau replici, deoarece pe lângă faptul că toate sunt falsuri, am considerat că aceste dezinformări sunt lansate și promovate de unii politicieni și instituții media afiliate acestora, în contextul activității mele politice în calitate de membru al Partidului Democrat din Moldova. Totodată, nu am reacționat pentru că de mai mult timp intenționam să mă retrag definitiv din politică, fapt care s-a întâmplat înainte de campania electorală din 2021, moment în care am plecat din PDM și m-am detașat de la orice activități sau acțiuni politice”, se arată în declarație.

Andronachi recunoaște că este plecat din țară, iar recent, soția sa ar fi primit o ordonanță de învinuire a sa în dosarul fraudei bancare.

”Declar, în mod absolut asumat și responsabil că nu am fost implicat și nu am avut nicio atribuție la acțiunile care au dus la frauda bancară. De asemenea, declar că niciodată nu am fost cercetat penal și nici măcar administrativ, pentru că toate afacerile mele sunt legale și declarate în mod oficial, fapt care poate fi verificat ușor la fisc sau alte instituții de stat responsabile”, se mai arată în declarație.

Acesta dă vina pe PAS că ar fi pornit o campanie de persecutare a sa și a familiei sale.

”Pentru mine este clar că aceste scandaluri, precum și forțarea procedurilor legale de investigație, au obiectivul de a acoperi deficiențele și incapacitatea guvernării PAS de a realiza promisiunile electorale de a îmbunătăți viața oamenilor”, mai spune Andronachi.

De-a lungul anilor, acesta a fost subiectul mai multor investigaţii jurnalistice din care reiese că familia Andronache ar gestiona direct sau prin intermediari, afaceri de milioane de lei, care nu se regăsesc în declaraţiile de avere şi interese ale legislatorului. Candidatul democrat este şi autor al controversatei legi privind aministia fiscală, criticată de opoziţie, societate civilă dar şi structuri internaţionale, scrie anticoruptie.md.

Vladimir Andronachi a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, membru al fracțiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM), ales în anul 2014, pe lista PDM, unde a figurat cu numărul 23.

De asemenea, el este membru al Consiliului Politic Național al PDM. Până a deveni deputat, Andronachi a activat în calitate de manager vânzări corporative la compania de finanţare Victoria Leasing SRL. Anterior a fost angajat al companiei Nobil Air, deţinută pe atunci de actualul său şef de partid, Vladimir Plahotniuc. De asemenea, el a fost reprezentant în Republica Moldova al uneia dintre firmele care au figurat în scandalul privind procurarea suspectă a unor acţiuni ale Victoriabank, Victoria-Invest.

Bunuri neincluse în declaraţia de avere

Vladimir Andronachi este unul dintre milionarii din fosta legislatură a Parlamentului. Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2017, salariul său anual de deputat a constituit 156.779 de lei, dar, pe lângă acesta, el a obținut aproape 2.775.000 de lei din închirierea unor spații comerciale de producție. Alte 64.000 de lei au fost compensații plătite de Parlament.

Soția lui a adunat 30.000 de lei din salariul la compania WB District SRL.

Familia Andronachi are în proprietate două apartamente: unul obținut prin donație în anul 1996, cu suprafața de 71,4 metri pătrați (1/3 cota parte), estimat la 377.800 de lei și altul cumpărat în 2014, de 218,2 metri pătrați, cu valoarea de 1.227.630 de lei.

Deputatul mai are două spații comerciale – unul de 260 de metri pătrați, în valoare de 2 milioane de lei și ½ cota parte din cel de-al doilea, cu suprafața de 1,188 de metri pătrați, cu prețul de 4,45 milioane de lei. El deține și ½ cota parte dintr-un teren intravilan, estimat la 42.795 de lei.

Democratul are în proprietate un autoturism Hyundai Santa Fe, an de fabricație 2016, cumpărat cu 688.000 de lei, iar pe numele soției sale este înscris un Land Rover Range Rover din 2017, de 1,15 milioane de lei. De asemenea, el are în conturi bancare 11.654 de euro, 24.234 de dolari și 44.000 de lei, notează anticoruptie.md.

Vladimir Andronachi ar fi acționar la SA Agrotehnica din Nisporeni. Familia este şi proprietară a companiilor Expert-Comerț SRL, WB Addict și WB District SRL.

Potrivit portalului avere.md, în anul 2014 Vladimir Andronachi ar fi declarat date eronate despre valoarea cadastrală a apartamentului deținut din 1996 și a spațiului comercial de 260 de metri pătrați. În ambele cazuri, demnitarul a indicat o valoare exagerat de mare comparativ cu cea de piață. Portalul presupune că ar fi vorba de o eroare comisă la completarea declarației.

În 2015, Andronachi nu a declarat bunuri raportate anterior, printre care automobilele Range Rover și BMW 730e, obiecte ale unor contracte de leasing financiar încheiate în anul 2013. Demnitarul nu a raportat venituri obținute în urma unei eventuale vânzări a automobilelor sau despre transmiterea acestora gratuit către alte persoane, așa cum prevedea legislația. Totodată, din lista bunurilor declarate a „dispărut” un apartament, iar veniturile obținute din înstrăinarea unui bun erau inferioare valorii de piață a acestuia.

Dosar Media

Ai o noutate?