Foto: dosarmedia.md

Vicepremierul pentru reintegrare – cetățean al Rusiei, Dodon nu a avut nici o problemă să semneze decretul

Numirea Olgăi Cebotari în calitate de vicepremier pentru Reintegrare și responsabil de soluționarea conflictului transnistrean este privită critic de către mai mulți experți, întrucât aceasta nu are nici o legătură impunătoare cu funcția importantă și responsabilă pentru care a fost numită, la doar 28 de ani.

Totodată, deși președintele în exercițiu, Igor Dodon, declară că un demnitar nu trebuie să aibă și alte cetățenii, ci doar pe cea a Republicii Moldova, Olga Cebotari menționează în CV-ul său că este cetățean al Federației Ruse. Astfel, Igor Dodon  nu a avut nici o problemă să semneze decretul de numire a acesteia în funcția de vicepremier pentru reintegrare.

În CV ea menționează că limba română îi este nativă. La fel, vorbește fluent limba rusă, dar și posedă limba engleză și spaniolă.

Cebotari menționează că în perioada în care a activat în cadrul Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova, traducea „comunicatele de presă din limba română în limba rusă, și invers”.

Olga Cebotari – implicată organizarea unui centru de comandă a PSRM pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019

Olga Cebotari a reușit în 2019 să intre în vizorul presei, după ce Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a inițiat o anchetă privind implicarea acesteia în organizarea unui centru de comandă a PSRM pentru alegerile parlamentare din 24 februarie a aceluiași an, în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

Potrivit informațiilor de atunci, în interiorul Ambasadei Moldovei de la Moscova era oferit în chirie un birou în care activa o organizație ce pretindea că se ocupă cu problemele diasporei, însă în realitate era o organizație de tineret a PSRM, fiind condusă de Olga Cebotari, actuala viceprim-ministră pentru Reintegrare, care pe tot parcursul activității, s-a ocupat de agitație electorală pentru PSRM.

Tot ea a coordonat activitatea unui centru de apel creat pentru diaspora din Republica Moldova. Deocamdată nu este publică declarația de avere a noii ministre.

Dosar Media

Ai o noutate?