Vicepremierul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a făcut bilanțul anului 2020 și a vorbit despre realizările Biroului pentru Reintegrare, condus până acum două luni de Cristina Lesnic.
”În procesul de negocieri, în anul 2020, au fost semnate patru documente, ce asigură continuitatea implementării unor decizii anterior semnate A fost asigurată o cuminicare permanentă. Asigurarea circulației cadrelor didactice cu predare în limba română, acomodarea temporară a medicilor din stânga Nistrinului”, declară Cebotari.
Totodată, Cebotari a vorbit despre întâlnirea pe care a avut cu liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselschi, cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale de la Chișinău, fără a anunța ulterior rezolvarea vreunei probleme cheie.
”În premieră, la inițiativa mea, am avut o întrevedere cu liderul de la Tiraspol pentru a discuta și a înțelege abordările pe un șir de subiecte actuale”, mai adaugă vicepremierul.
Totodată, vicepremierul nu a vorbit despre răpirile de oameni, care au avut loc inclusiv în perioada mandatului său.