Parlamentul a adoptat proiectul noului Cod electoral al Republicii Moldova în lectura a II-a, cu votul a 55 de deputați din cadrul fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate. Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a declarat că BCS nu va participa la procedură.
Codului Electoral modificat prevede că pot fi organizate alegeri timp de 2 zile în diasporă când există motive întemeiate. De asemenea se modifică modul de numire a membrilor CEC. Sistemul electoral și modalitatea de constituire a circumscripțiilor nu vor putea fi modificate decât cu cel puțin 1 an înainte de scrutinul național; Se exclude interdicția în privința concurenților electorali de a folosi în campania electorală de a folosi în materialele și acțiunile sale de agitație electorală, simboluri de stat ale RM, personalități istorice deoarece este neproporțională libertății de expresie;
Alegeri pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova: suplinirea condițiilor pentru ocuparea funcției invocate cu deținerea studiilor necesare și stabilirea unui mecanism de verificare a cunoașterii limbii române
Transparentizarea finanțării campaniilor electorale:
- facilitarea deschiderii gratuite a conturilor cu mențiunea Fond Electoral”
- competitorii urmează să raporteze săptămânal, în format electronic, toate tranzacțiile efectuate cu anexarea documentelor confirmative,
- limitarea posibilității efectuării donațiilor în numele unor terți, prin plafonarea donațiilor la suma venitului anual al donatorului înregistrat pentru anul calendaristic precedent, și virarea în bugetul de stat a sumelor primite peste plafoanele permise de lege și sancționarea contravențională a donatorilor care comit astfel de abateri;
Alegeri locale:
- validarea mandatelor aleșilor locali se va face de consiliile electorale de circumscripție și nu de către instanțele judecătorești
- revizuirea vârstei necesare pentru a candida la funcția de primar: de la 25 la 23 ani
- revizuirea condiției privind studiile necesare pentru ocuparea funcției de demnitate publică
- numărul mandatelor de consilieri se va stabili în baza Registrului de stat al populației și nu în baza datelor statistice;
Referendumul:
- reducerea numărului de cetățeni pentru inițierea referendumurilor republicane legislative sau consultative. Astfel, în loc de 200 mii cum este în prezent, vor putea iniția referendumuri republicane legislative sau consultative 100 mii cetățeni ai RM din orice unitate administrativ-teritorială
Proiectul a fost votat în prima lectură la ședința plenară din 28 iulie. Documentul a fost susținut de 54 de deputați.