Colaj: Dosar Media

Val de critici la adresa Maiei Sandu: ”E preocupată de anticipate, nu de altceva”, spune Glavan

Maia Sandu s-a pomenit ținta mai multor critici din partea opoziției. Mai întâi reprezentanții Partidului Socialiștilor, supărați că Igor Dodon a pierdut fotoliul de președinte, au criticat ceremonia de învestire a noului președinte al țării pentru care s-ar fi cheltuit prea mulți bani din bugetul de stat.

Apoi au urmat replici tăioase precum că, Maia Sandu nu scoate gardul de la Președinție, deși a promis să o facă. Și asta în condițiile în care poarta e deschisă acum și oricine se poate plimba în jurul edificiului, lucru ce nu era posibil în perioada când președinte al țării era Igor Dodon.

Recent, Maia Sandu a fost criticată și pentru că nu și-ar fi ales corect consilierii rezidențiali, mai exact, aceștia ar avea probleme de integritate și nu și-ar fi declarat toate averile.

Critici au fost de tot felul, iar astăzi s-a mai adăugat una. Reprezentanţii Platformei Parlamentare “Pentru Moldova” susțin că Președinția nu mișcă un deget pentru a asigura populația cu vaccin anti-COVID.

Deputatul Ruxanda Glavan a declarat că Maia Sandu este preocupată mai degrabă de organizarea alegerilor anticipate, decât să folosească pârghiile de care dispune, pentru a aduce antidotul în țară.

Glavan susține că 200 de lucrători medicali au adresat conducerii ţării o scrisoare prin care cer să fie întreprinse acţiunile necesare, aşa încât, campania de imunizare să înceapă în cel mai scurt timp.

“Noi ne aliniem solicitărilor din scrisoarea semnată de cei peste 200 de lucrători medicali şi împreună cu ei cerem să fie prezentat un grafic clar, pe înţelesul tuturor, dar şi o dovadă că se procură cantităţile necesare de vaccinuri.”,
a spus deputatul Platformei parlamentare “Pentru Moldova”, Ruxanda Glavan.

Citește și: Consilier prezidențial: ”Reprezentanții lui Șor se zvârcolesc și critică, înseamnă că facem lucrul bine ”

Dosar Media

Ai o noutate?