Ascensiunea remarcabilă a lui Renato Usatîi nu a trecut neobservată de analiștii politici de la Chișinău. Deși în sondaje era mult mai puțin cotat, Usatîi a reușit să acumuleze aproape 17 % din voturile alegătorilor.
Imediat după închiderea secțiilor de votare, Renato Usatîi a ieșit într-o conferință de presă, în cadrul căreia a declarat că sondajele au prezintat cifre diferite de realitate.
”Am văzut că au mai apărut niște sondaje, unele ne dau 12 %, atele 8%. Sunt niște aberații la fel ca și alte sondaje publicate în această campanie electorală”, spunea Usatîi.
Renato Usatîi se arăta aproape sigur că rezultatul său la scrutinul prezidențial va fi mult mai bun decât ceea ce prezintă sondajele.
”Noi suntem siguri că avem un rezultat bun. Surprizele urmează să apară în câteva minute”, adăuga politicianul entuziasmat, verificând între timp telefonul. Acesta primea mesaje cu rezultatele din câteva localități, unde s-a plasat pe primul loc în preferințele alegătorilor.
Experții susțin că Renato Usatîi a obținut un rezultat foarte bun, mai ales că este prima competiție politică la nivel național. Însă, se pare că Partidul Nostru a avut așteptări și mai mari. Prin asta s-ar putea explica și faptul că după afișarea rezultatelor preliminare de CEC, Usatîi nu a organizat o conferință de presă în cadrul căreia să le mulțumească alegătorilor așa cum au făcut ceilalți candidați.
Candidatul Partidului Politic ”Partidul Nostru” a ieșit învingător în câteva raioane din țară, inclusiv în raionul Fălești, de unde este de baștină. Spre deosebire de el, Igor Dodon a pierdut în raionul său de baștină- Călărași.
Se pare că, capitalul de imagine pe care l-a obținut Renato Usatîi la aceste alegeri prezidențiale îl vor recomanda pentru alegerile parlamentare, acolo unde se va da marea bătălie. Partidul Politic ”Partidul Nostru” îi va face concurență Partidului Socialiștilor, vom asista la un duel între liderii politici Igor Dodon și Renato Usatîi.
Pe fundalul disensiunilor din PSRM, despre care se vorbește de ceva timp în spațiul public, dacă pe 15 noiembrie Igor Dodon va pierde fotoliul de președinte, atunci poziția sa pe arena politică ar putea fi ocupată de Renato Usatîi.