Foto: Institutul pentru Politici și Reforme Europene

”Unii sunt buni, alții nepotriviți” – Ce spune Gligor despre componența Guvernului Gavriliță

Liderul grupului de inițiativă a formațiunii politice ”Partidul Schimbării”, Ștefan Gligor a comentat componența cabinetului de miniștri al Nataliei Gavriliță. Potrivit lui, sunt atât oameni buni, bine pregătiți pentru funcțiile lor, dar și oameni nepotriviți. Totuși, afirmă Gligor, aceasta nu ar fi o problemă atât timp câte nu se vrea ca acest guvern să fie votat.

„Sunt oameni buni acolo. Sunt oameni poate nepotriviți pentru unele funcții, dar acest Cabinet a fost format ca să nu fie votat. Sunt oameni profesioniști în domeniile lor, nu obligatoriu toți din ei acoperă integral domeniile pentru care au fost desemnați. Sunt oameni care ar face față – nu toți, nu integral, dar sunt.” a declarat Ștefan Gligor, în cadrul unei emisiuni televizate.

Premierul desemnat Natalia Gavrilița a depus la Parlament programul de activitate al viitorului Guvern, dar și lista miniștrilor. Biroul Permanent al Parlamentului urmează să se convoace în ședință pentru a stabili data ședinței plenare a Legislativului, în cadrul căreia urmează a fi supusă dezbaterilor componența Cabinetului de miniștri și Programul Guvernului.

Gavriliță a declarat că Executivul pe care îl propune este unul profesionist, dar speră să nu obțină vot de încredere în Parlament pentru a declanșa alegeri anticipate.

Dosar Media

Ai o noutate?