Foto: Facebook/Nicolae Esanu

Un fost consilier al lui Dodon dă de pământ cu PSRM-ȘOR: ”Mizeriile de astăzi sunt un rezultat firesc al mizeriilor anterioare și pun bazele mizeriilor viitoare”

Fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon, dar și  fost consilier al premierului Ion Chicu, Nicolae Eșanu, face praf acțiunile anticonstituționale puse la cale de alianța PSRM-ȘOR în frunte cu Igor Dodon. Într-o postare pe Facebook, Eșanu se arată sceptic că, cineva care pretinde că e jurist, chiar crede că este posibilă această ”aberație juridica”. Dând de înțeles astfel că show-ul de astăzi e doar o acțiune populistă, fără efecte juridice.

”În legătură cu decizia descalificantă de astăzi privind revocarea și numirea unui judecător la Curtea Constituțională sunt curios să știu dacă cineva, care pretinde că este jurist, chiar crede că este posibilă această aberație juridica? La fel, sunt curios să aflu dacă cei care organizează asemenea spectacole chiar nu realizează, că prin aceasta contribuie la creșterea semnificativă a numărului celora care vor susține, sau cel puțin vor accepta, dizolvarea actualului Parlament, fără a ține cont de orice prevederi sau principii constituționale?”, susține Eșanu.

Totodată, Eșanu menționează că acțiunile de astăzi au un precedent, iar ceea ce a  făcut alianța PSRM-ȘOR astăzi, nu face altceva decât să creeze un alt precedent periculos.

”Mă întristează faptul că nu se realizează că, mizeriile de astăzi sunt un rezultat firesc al mizeriilor anterioare. După cum cei care își bat joc astăzi de principiile statului de drept nu realizează că prin aceasta pun bazele mizeriilor viitoare”, mai adaugă Eșanu.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a atacat la Curtea Constituțională două decizii de astăzi votate de majoritatea PSRM-ȘOR. Este vorba de hotărârea privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole la Curtea Constituțională și numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Înalta Curte.

Am contestat la Curtea Constituțională cele două hotărâri ale Parlamentului adoptate azi. Am solicitat și suspendarea acțiunii lor. Pentru ca sunt vădit neconstituționale și nu sunt altceva decât o tentativa de lovitura de stat. Este o lovitură de stat din partea Dodon și Șor. Aceste acte urmează să fie anulate”, a menționat Sergiu Litvinenco.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase a venit cu o reacție la deciziile luate astăzi de parlament privind caracterului captiv al CCM” și revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al Înaltei Curți. Într-o postare pe pagina sa de facebook, el a menționat că este foarte trist tot ce s-a întâmplat astăzi în Parlament în jurul Curții Constituționale.

”Atât recunoașterea „caracterului captiv al CCM”, cât și decizia de revocare a doamnei Domnica Manole, sunt acte descalificante pentru niște politicieni care se respectă pe ei și care respectă valorile statele de drept. Declarația privind recunoașterea „caracterului captiv al CCM”, este o declarație politică care reflectă viziunile celor care au votat-o  și trebuie tratată ca atare. Aici nu prea ai ce comenta”, scrie Tănase.

Referitor la constituționalitatea destituirii/revocării a doamnei Domnica Manole, expertul constituționalist amintește că ”ar fi fost util pentru parlamentarii care au votat aceasta HP, să fi citit Hotărârea CCM nr. 18 din 02.06.2014, privind controlul constituționalității Legii nr. 109 din 3 mai 2013.  Potrivit acestei hotărâri, orice întrerupere a mandatelor judecătorilor Curții Constituționale de către Parlament reprezintă o imixtiune nepermisă în activitatea Curții Constituționale.  O astfel de intervenție, reprezintă o încălcare a principiului independenței CCM si este contrară principiilor inamovibilității și independenței judecătorilor săi [articolele 134 alin. (2) și 137 din Constituție]”.

Din această hotărâre rezultă implicit faptul că orice normă legală ori modificare legislativă,  care ar afecta mandatul judecătorilor Curții Constituționale se consideră neconstituțională ab initio.

Cât privește procedura de revocare a doamnei Manole, Alexandru Tănase ține să specifice că ”o altă hotărâre a CCM, nr. 8 din 20.05.2013, CCM a stabilit expres că votul odată consumat nu poate fi revizuit, mai exact abrogarea actului de numire a judecătorului constituțional nu produce nici un efect juridic. În scopul garantării independenței persoanei ce exercită o funcție de demnitate publică, normele constituționale și legale impun respectarea exercitării termenului mandatului”.

Mai mult ca atât, potrivit lui Tănase, ”nici Constituția și nici Legea cu privire la CCM nu prevede o procedură de revizuire a votului pentru numirea unui judecător constituțional. O astfel de procedură nici nu poate fi prevăzută. Dacă s-ar admite posibilitatea revenirii, după o perioadă, la voturile exprimate pentru adoptarea unor hotărâri de numire a judecătorilor constituționali, reieșind din interese politice sau personale de moment, ar fi fost compromisă independența CCM, autoritatea legislativă a statului,  și securitatea raporturilor juridice. Astfel, abrogarea actului de numire a dnei Dominica Manole nu poate avea ca efect încetarea mandatului acesteia.”

În concluzie, Alexandru Tănase menționează că atacurile asupra judecătorilor constituționali sunt acțiuni descalificante pentru oamenii politici și incompatibile cu valorile statului de drept.

Dosar Media

Ai o noutate?