Foto: zdg.md

ULTIMĂ ORĂ!DOC// Înfrângere lamentabilă pentru socialiști – sesizarea cu privire la atribuțiile președintelui, declarată inadmisibilă de CCM

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PSRM prin care s-a solicitat interpretarea mai multor prevederi din Constituție cu referire la atribuțiile președintelui Repblicii Moldova în domeniul desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. Sesizarea a fost fost depusă la CCM înainte ca Maia Sandu să înainteze un candidat la funcția de premier, de către socialiștii Vasile Bolea și Grigore Novac.

În cadrul examinării cauzei, Curtea a constatat că deşi autorii sesizării au solicitat interpretarea unor articole din Constituţie, „ei nu au demonstrat, printr-o argumentare raportată separat la fiecare normă invocată, în ce măsură acestea sunt neclare şi reclamă o interpretare din partea Curţii”.

Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolelor 85 și 98 din Constituție, depusă de Vasile Bolea și Grigore Novac, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Prin formularea unor opinii despre subiectul atribuțiilor Președintelui Republicii în domeniul desemnării candidatului la funcția de Prim-ministru și al dizolvării Parlamentului (numite de autorii sesizării „axiome juridice”), bazate în mare parte pe jurisprudența Curții, și prin adresarea unor întrebări la acest subiect, fără a argumenta neclaritatea acestuia, autorii sesizării nu au demonstrat Curții că problemele puse în discuție le sunt neclare și pretind o interpretare suplimentară a sa”, se menționează în argumentarea Curții.

Totodată, magistrații au atras atenția că necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin caracterul incert şi neuniform al dispoziţiilor constituţionale.

„Prezentarea unor situaţii ipotetice, fără argumentarea pretinsei neclarități a Constituţiei, nu este suficientă pentru iniţierea procesului de interpretare a Constituţiei de către Curte”, a punctat CCM.

 

Amintim că autori sesizării au menționat următoarele lucruri în sesizare: 

a) Președintele Republicii Moldova este obligat să desemneze un candidat la funcția de Prim-ministru în condițiile articolului 98 din Constituție;

b) termenul de trei luni pentru desemnarea candidatului începe să curgă de la data apariției circumstanțelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern (i.e. 23 decembrie 2020);

c) propunerea candidaturii la funcția de Prim-ministru trebuie făcută cu rezervă de 15 zile înainte de expirarea zilei a 90-a;

d) trebuie asigurat intervalul de 45 de zile în cadrul termenului de 90 de zile pentru eventualitatea desemnării celei de-a doua candidaturi;

e) trebuie să se țină cont de perioada de timp necesară pentru procedurile legislative și pentru aprobarea hotărârii Parlamentului;

f) prima desemnare a candidatului trebuie să aibă loc cel târziu în cea de-a 30-a zi, iar cea de-a doua cel târziu în cea de-a 75-a zi;

g) Parlamentul poate fi dizolvat doar dacă el a respins cel puțin două solicitări de învestire a Guvernului și dacă a expirat termenul de 45 de zile de la prima solicitare;

h) mecanismul dizolvării Parlamentului nu poate fi declanșat atât timp cât Președintele nu a desemnat cea de-a doua candidatură;

i) articolul 85 din Constituție nu limitează Președintele Republicii Moldova în ceea ce privește numărul solicitărilor de învestire a Guvernului, singura condiție fiind să respecte termenul de 45 de zile.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?