Curtea Constituțională a suspendat legea prin care Parlamentul a abrogat decizia de transmitere a terenului Stadionului Republican către Ambasada SUA. Mai exact, magistrații de la CCM au oprit procesul care prevedea restituirea terenului în proprietatea statului,până la examinarea cauzei în fond. Asta deși, Igor Dodon a promulgat această lege.
Astăzi, 8 decembrie 2020, Curtea Constituțională a examinat unele sesizări aflate pe rol și a decis următoarele:
- Prin Decizia nr. 138 din 8 decembrie 2020 pentru controlul constituționalității proiectului de lege nr. 482 din 2 decembrie 2020 cu privire la construcția Complexului național de dezvoltare, educație, creativitate și agrement, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 197a/2020 depusă de dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
- Prin Decizia nr. 139 din 8 decembrie 2020, Curtea a respins cererea de suspendare a acțiunii Legii nr. 218 din 3 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative depusă de către domnul Dinu Plîngău și doamna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul sesizării nr. 199a/2020.
- Prin Decizia nr. 140 din 8 decembrie 2020, Curtea a respins cererea de suspendare a acțiunii Hotărârii Parlamentului nr. 219 din 3 decembrie 2020 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului nr. 149 din 29 noiembrie 2019 privind componenţa numerică şi nominală a Biroului permanent al Parlamentului, depusă de către domnul Dinu Plîngău și doamna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul sesizării nr. 200a/2020.
- Prin Decizia nr. 141 din 8 decembrie 2020, Curtea a admis cererea domnului Dinu Plîngău și doamnei Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, depusă în cadrul sesizării 198a/2020 și a suspendat acțiunea Legii nr. 217 din 3 decembrie 2020 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative.