ULTIMĂ ORĂ! Stoianoglo ar urma să-și dea demisia după ce PAS a câștigat alegerile – Expert: ”Toți procurorii generali au plecat…”

După ce PAS a câștigat alegerile parlamentare anticipate, acumulând aproape 53 % din voturile alegătorilor și 63 de mandate în Parlament, cele mai importante funcții în stat le vor reveni celor din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Deși, la prima vedre, funcția de procuror general este una care pare să nu fie vizată de rezultatul alegerilor, Alexandr Stoianoglo ar putea să nu mai fie șef la PG. De această părere este expertul în drept constituțional Teodor Cânaț, care este de părere că Stoianoglo va pleca de bună voie de la șefia Procuraturii Generale.

”Eu cred că domnul Stoianoglo va pleca de bună voie din funcția de procuror general. Toți procurorii generali au plecat după ce s-a schimbat puterea. Acest caz  nu cred că va fi o excepție. Totodată, CCM a declarat neconstituțional concursul prin care a ajuns Stoianoglo procuror general, hotărârea însă nu este retroactivă, dar, făcând referire la o altă decizie a Înaltei Instanțe cu privire la numirea membrilor CSM, decretul de numire a lui Stoianoglo în funcția de premier este ilegal”, declară Cârnaț în cadrul unei emisiuni de la televiziunea Națională.

Peste 86% dintre cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în Diaspora au votat pentru Partidul Acţiune şi Solidaritate şi au transmis şi de acestă dată un mesaj clar se susţinere pentru calea proeuropeană.

Mobilizarea alegătorilor a fost exemplară chiar dacă nu la fel ca la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2021. Comuniştii şi socialiştii sunt marii perdanţi şi au luat putin peste doi la sută din voturile celor din Diaspora.

La 11 iulie 2021 în Republica Moldova s-au desfășurat alegerile parlamentare anticipate. Alegătorii au ales între 23 concurenți electorali – 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. Prezența la vot a fost de 48,36%, pragul de validare de 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale fiind depășit, iar alegerile pot fi considerate valabile.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuie să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%.

Mandatele de deputat sunt distribuite conform metodei D’Hondt, care favorizează concurenții electorali cu cele mai multe voturi din contul formațiunilor care nu au trecut pragul electoral.

Conform rezultatelor preliminare, Partidul Acțiune și Solidaritate acumulează 52,8% din voturi – cel mai mare scor obținut de un concurent electoral în istoria alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

Dosar Media

Ai o noutate?