Foto: adevarul.ro

Ultima oră! Proiectul de lege, semnat de socialiști, cu privire la statutul special al limbii ruse nu trece de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul de lege a fost conceput de trei deputați socialiști și prevede statut special pentru limba rusă pe teritoriul Republicii Moldova.

Acest proiect prevedea ca în relațiile cu autoritățile de stat, administrația publică, instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise este limba de stat și /sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetățeanului.

Conform proiectului d elege, funcționarii publici erau obligați, la solicitare, să asigură traducerea în limba rusă, să primească cererile și în limba rusă și să răspundă în limba în care a fost făcută solicitarea, iar pentru actele, prezentate în alte limbi se anexează traducerea în limba de stat.

De asemenea, conducătorii organelor puterii de stat, administrației de stat și cele locale, asociațiilor obștești, precum și ai întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei Legi conform legislației în vigoare.

 

Dosar Media

Ai o noutate?