Procurorul General interimar cere Parlamentului ridicarea imunității deputatului BCS, Radu Mudreac.
Procurorul General interimar al Republicii Moldova se află astăzi în vizită în Parlament.
”Se solicită, ridicarea imunității parlamentare a deputatului Radu Mudreac, cercetarea, percheziționarea, reținerea, arestarea și trimiterea în judecată”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În replică, socialistul Vlad Bătrîncea l-a criticat pe procurorul general interimar, Dumitru Robu, pentru solicitarea de a ridica imunitatea parlamentară a lui Radu Mudreac, acuzându-l că nu a adus o claritate și trimis în judecată alte dosare de rezonanță, precum ar fi frauda bancară.
”Felicitări domnule procuror general interimar, cu brio ați clarificat alte cauze importante și astăzi veniți după un deputat din opoziție. Este un show, se urmărește destabilizarea în Republica Moldova. Propunem o pauză de 30 de minute”, a declarat socialistul Vlad Bătrîncea.