Ultima oră! Premierul ungar, Viktor Orban, a convocat Consiliul de Apărare

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a convocat Consiliului de Apărare din motiv că țara a încetat să mai primească petrol din Rusia, dar și din cauza atacului cu rachete produs în Polonia. Informația a fost confirmată de reprezentanții premierului, scrie presa ungară, citată de agora.md. 

Între timp, presa rusă scrie că Ucraina ar fi oprit pomparea petrolului către Ungaria prin conducta de petrol „Drujba”. Acest lucru ar fi fost raportat de compania Transneft.

Principalul motiv pentru oprirea tranzitului ar fi scăderea tensiunii în rețeaua electrică în urma loviturilor asupra unor instalații cheie ale infrastructurii energetice ucrainene.

Compania ungară de petrol și gaze MOL a declarat că monitorizează îndeaproape situația de la conductă și că studiază posibilitatea de a relua livrările. De asemenea, a menționat că rezervele strategice de energie ale țării sunt suficiente pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a rafinăriilor în perioada de tranziție până la repararea avariilor. 
Sursa: agora.md. 

Dosar Media

Ai o noutate?