Ultimă oră! Dodon va participa, alături de Greceanîi și Chicu, la învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte al R. Moldova

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a declarat că pe 24 decembrie, împreună cu prim-ministrul și cu președintele Parlamentului va participa la procedura de inaugurare a președintelui ales, Maia Sandu.

Declarații în acest sens, Dodon a făcut după ședința de lucru cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.

”Protocolul de Stat ne-a informat despre pregătirea procedurii de inaugurare noului președintelui. Procedura de inaugurare a președintelui va avea loc pe 24 decembrie cu participarea președintelui actual, a prim-ministrului și speakerul Parlamentului”, spune Igor Dodon

Pe 10 decembrie, Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie. Astfel, Maia Sandu a devenit noua președintă a Republicii Moldova. Anterior, președintele ales, Maia Sandu anunțat că la data de 24 decembrie, la Palatul Republicii va avea loc ceremonia de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova.

Totodată, Igor Dodon a menționat că astăzi va avea loc ședința Guvernului.

„Prioritatea numărul unu este aprobarea principalelor legi, este vorba despre politica fiscală, și bugetul de stat. La aceste proiecte au fost depuse câteva sute de pagini de amendamente, care urmează să fi discutate și aprobate la Guvern. Prim-ministru ne-a informat că astăzi va avea loc ședința Guvernului. Parlamentul are două săptămâni de activitate si trebuie să aprobe aceste proiecte. Numărul de cazuri noi COVID sunt în creștere, din 15 mii de cazuri active aproximativ 4 mii sunt internați. A fost luată decizia să fie activate paturi la spitalul municipal. Colegii de la Guvern ne-au spus că sunt destule rezerve”, precizează președintele în exercițiu.

 

Dosar Media

Ai o noutate?