Cine este Mariana Durleșteanu, candidatul la funcția de premier, susținut de PSRM-Șor

Cine este Mariana Durleșteanu, candidatul la funcția de premier, susținut de PSRM-Șor.

La consultările organizate astăzi de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, din partea fracțiunii Partidului Șor și a Platformei Pentru Moldova au fost delegați deputații Marina Tauber, Denis Ulanov și Eleonora Graur.

Elena Graur s-a arătat sigură de faptul că în urma consultărilor se va aajunge la un consens.

„ Ne-am prezentat poziția de a forma un Guvern cu drepturi depline. Sunt sigură că în urma consultărilor se va ajunge la un consens. Noi am argumentat poziția noastră de ce optăm pentru candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de premier”, a spus Elena Graur.

Și Marina Tauber susține că Mariana Durleșteanu ar fi o candidature bună.

”Mariana Durleșteanu este profesionistă și poate scoate țara din criză, de aceea credem că trebuie să ocupe funcția de prim-ministru”, a declarat Tauber.

Cine este Mariana Durleșteanu?

Mariana Durleșteanu fostă ministră a Finanțelor din Republica Moldova ocupă locul 7 în Top 50 cele mai influente femei din România, în anul 2020, publicat de Forbes România, urcând o poziție comparativ cu un an mai devreme.

Cu peste două decenii de experiență în domeniul financiar, Mariana Durleșteanu este vicepreședinte management financiar și al riscului KMG International (fostul Grup Rompetrol), companie cu o prezență în 11 țări.

Asigură conducerea strategică a tuturor activităților financiare la nivelul Grupului KMG International, prin stabilirea unor indicatori de perfomanță financiară a companiilor membre, stabilește și implementează strategia de risk management a grupului: strategic, operațional, financiar (hedging), juridic și este responsabilă pentru crearea unor mecanisme integrate de prevenire, monitorizare și mitigare a riscurilor la nivelul grupului.

Grupul deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan (KazMunayGas) a atins anul trecut indicatori operaționali și financiari record. Experiența Marianei Durleșteanu nu se limitează numai la sectorul privat.

A deținut diferite funcții publice pentru o perioadă de aproximativ șapte ani, fiind ministru de Finanțe în Republica Moldova, ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie și Senior Banker în cadrul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare pentru partea de vest a regiunii Balcanilor, Belarus, Moldova și Turcia.

Mariana Durleșteanu a deținut diferite funcții publice și în sectorul privat. Aceasta a fost ministru de Finanțe în Republica Moldova, ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie și Irlanda, senior banker la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare responsabilă de instituțiile financiare din estul regiunii Balcanilor – Belarus, Moldova și Turcia. A absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică la Academia de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are două masterate: unul în administrarea afacerilor, urmat la Centrul Internațional de Dezvoltare din Slovenia și unul în Economics făcut în Londra.

Dosar Media

Ai o noutate?