Fostul șef de stat Mircea Snegur a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu în care se arată îngrijorat de „intenția de lichidare a Universității de Stat din Tiraspol”, în cadrul procesului de reorganizare a instituțiilor de învățământ superior.
În scrisoarea deschisă, Snegur scrie că „a distruge prima instituție de învățământ superior din țară este o lipsă de respect față de istoria neamului nostru”.
”În timpul războiului de pe Nistru, Universitatea de Stat de la Tiraspol era singura insituție care avea arborat drapelul stat al Republicii Moldova”, susține Mircea Snegur.
Mircea Snegur îi solicită Maiei Sandu să revadă decizia Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care a dispus absorbția Universității de Stat din Tiraspol de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
„Colectivul acestei universități, lăsând în Tiraspol familii și copii, fiind cazați într-un cămin și reconstruind „din cenușă” universitatea, a dat dovadă de devotament și demnitate față de politica R. Moldova, fiind decorată în 2010 cu ordinul „Credință Patriei” clasa I. În contextul conflictului nesoluționat din stânga Nistrului, costul politic al deciziei privind lichidarea universității va fi mai mare decât cel economic”, a spus Snegur.