Fostul procuror, actual avocat, Boris Lupașcu, numit de PSRM – ȘOR judecător la CC, renunță la mandat.
Într-o declarație adresată Parlamentului, Lupașcu face referire la faptul că vrea să liniștească spiritele în societate.
”Solicit anularea actelor care au stat la baza desemnării în această funcție, în legătură cu renunțarea benevolă la mandatul încredințat”, menționează Lupașcu, potrivit ZdG.
Curtea Constituțională a stabilit pentru astăzi, 27 aprilie, o ședință în care să fie examinată constituționalitatea deciziilor de vineri ale Parlamentului de a o retrage pe Domnica Manole din funcția de membru al Curții Constituționale și a o înlocui cu ”judecătorul numit” de PSRM-ȘOR, Boris Lupașcu.
Aceste acțiuni au fost criticate și condamnate de diplomații străini acreditați la Chișinău, inclusiv de ambasadorii Uniunii Europene, Statelor Unite și României.
Luni 26 aprilie, Curtea Constituțională a confirmat decizia președintelui ad-interim, Liuba Șova, de a suspenda decizia Parlamentului referitoare la revocarea Domnicăi Manole și numirea unui alt judecător la Curtea Constituțională.