Deputații Partidului ”ȘOR”, Petru Jardan și Denis Ulanov vor fi cercetați în libertate, aceștia au fost eliberați în urma unei decizii care a fost luată de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, cu puțin timp în urmă. Asta deși procurorii cereau 30 de zile de arest pe numele celor doi parlamentari.
Instanța a examinat demersurile procurorilor de a plasa în arest preventiv pentru 30 de zile cei doi deputați, care au fost reținuți luni și au statutul de învinuiți.
În urma examinării însă judecătorii au decis eliberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 de zile a ambilor deputați.
Demersul în privința deputatului Petru Jardan a fost examinat în lipsa acestuia, pe motiv că a refuzat să se prezinte în fața magistraților.
Procuratura consideră ilegale încheierile Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana, și anunță că le va contesta.
Într-un comunicat de presă, Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” au scris că se bucură că judecătorii „au pus legea în capul mesei” și că instanța a luat o asemenea decizie.
„Acesta este un prim pas spre dovedirea nevinovăției lor. Mai mult, decizia judecătoriei arată cât de subțiri și lipsite de substanță sunt învinuirile procurorilor. Suntem siguri că Denis Ulanov și Petru Jardan, alături de avocații lor, vor demonstra că aceste dosare sunt politice și tot ce s-a întâmplat luni la Parlament a fost o execuție publică”, se arată în comunicatul partidului.
Amintim că deputații Petru Jardan și Denis Ulanov au fost reținuți luni, după ce la cererea procurorului general Alexandr Stoianoglo Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.
Miercuri, deputații Petru Jardan și Denis Ulanov au fost puși sub învinuire, iar procurorii au cerut arest preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii au explicat necesitatea aplicării arestului prin faptul că există riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției și riscul eschivării.
Denis Ulanov este învinuit de ”escrocherie” și ”spălare de bani” în dosarul ”frauda bancară”, iar Petru Jardan este învinuit de ”abuz de serviciu”, în dosarul vizând concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Ambii învinuiți pledează nevinovați.
.
.
/