Ultima oră! Curtea Constituțională a DECIS – Iată când va fi examinată sesizarea Maiei Sandu privind dizolvarea Parlamentului

Sesizarea Maiei Sandu privind dizolvarea Parlamentului va fi examinată de Curtea Constituțională în data de 15 aprilie.

Președintele țării Maia Sandu a solicitat Înaltei Curți să constate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a.

După pronunțarea avizului, Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, va susține un briefing.

Amintim că sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 29 martie curent.

Maia Sandu consideră că Parlamentul trebuie dizolvat din motivul expirării termenului de trei luni de zile, timp în care, Parlamentul este autorizat să formeze Guvernul, precum și a 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două încercări de învestire a Guvernului.

Dosar Media

Ai o noutate?