Ultimă oră! Comisia pentru Situații Excepționale, în ședință – Deciziile care s-au luat

Comisia pentru Situații Excepționale a decis instituirea Centrul Unic de Gestionare a crizei. Tot în cadrul ședinței de astăzi au fost luate mai multe decizii importante.

Toate ajutoarele vor fi colectate prin intermediul a patru centre de colectare, adresele cărora le vom publica mâine, din momentul în care acestea vor deveni funcționale.

Eforturile noastre sunt susținute de membrii grupului de voluntari și voluntare „Moldova pentru Pace”. Facem apel la toți cei care vor să se implice voluntar să contacteze pagina Moldova pentru Pace pe facebook.

ANSA și ANSP urmează să asigure mecanisme care să confirme că toate bunurile care ajung în depozitele centrului sunt de calitate și inofensive.

Agenții economici și persoanele fizice pot face donații pentru a sprijini poporul ucrainean pe contul special deschis de Ministerul Finanțelor. Transferurile pot fi făcute în lei moldovenești, precum și în dolari americani sau euro.

De la 1 martie 2022 se interzice exportul din Republica Moldova a porumbului și derivatelor acestuia, cu excepția semințelor de porumb destinate însămânțării.

Interzicerea, pe perioada stării de urgență, a comercializării și utilizării articolelor pirotehnice.

Pe perioada stării de urgență, persoanele posesoare de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează din Ucraina nu sunt subiecții impunerii taxei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova.

Turcan Ana

Ai o noutate?