Foto: facebook/Andrian Candu

Candu sparge tăcerea: Dodon încercă să își creeze o majoritate, sunt gata să îmi depun mandatul

După plecarea celor cinci deputați de la PRO Moldova, liderul formațiunii, Andrian Candu face primele declarații mai nuanțate. Astfel, deputatul menționează că în timp ce toată lumea e cu ochii și urechile pe alegerile prezidențiale, în Parlament, pe întuneric, se încearcă a crea tot felul de majorități. Mai exact, Candu declară Igor Dodon se asigură că dacă pierde alegerile, să aibă o majoritate în Parlament.

”Între timp se fac tot felul de jocuri. Așa cum s-a obișnuit să se lucreze pe întuneric, în Parlament se fac tot felul de aranjamente și se creează majorități. Igor Dodon încercă să își creeze o majoritate parlamentară, în așa fel încât, dacă pierde alegerile prezidențiale, să fie sigur că are o majoritate parlamentară. Cu siguranță, după turul doi se vor lămuri foarte multe lucruri, inclusiv despre plecările de la PRO Moldova. Jocurile de culise care se fac, nu întotdeauna sunt cele mai nobile, ci din contra. Eu sunt gata să îmi depun mandatul, doar ca să nu vedem în Parlament o majoritate parlamentară clădită de Dodon”, spune Andrian Candu.

Menționăm că, formațiunea Pro Moldova a fost părăsită de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Eleonora Graur și Ruxanda Glavan și Corneliu Padnevici.

Unii deputați cred că aceste ieșiri i-ar putea asigura Partidului Socialiștilor o majoritate stabilă în Parlament, iar în spatele acestor mișcări ar sta Igor Dodon, lucru negat de

Dosar Media

Ai o noutate?