Turcia vrea o anchetă independentă în legătură cu masacrul din orașul ucrainean Bucea

Turcia a solicitat miercuri o anchetă independentă în legătură cu cadavrele găsite în orașul ucrainean Bucea, la nord-vest de Kiev, alăturându-se astfel valului de indignare mondială, anunță AFP, citat de Agerpres.

Imaginile cu masacrul, care au apărut în presă din diverse regiuni, între care Bucea şi Irpin, în apropiere de Kiev, sunt şocante şi triste pentru umanitate”, a scris Ministerul turc al Afacerilor Externe într-un comunicat, prima reacție oficială a Ankarei după ce zeci de cadavre au fost găsite în gropi comune sau pe străzi, în weekend.

”A lua ca ţintă civili nevinovaţi este inacceptabil”, a precizat Ministerul turc al Afacerilor Externe în comunicat, cerând de asemenea o ”anchetă independentă” pentru ”a-i identifica” pe vinovaţi, care ”vor trebui traşi la răspundere”.

Turcia va continua să lucreze pentru a opri astfel de ”scene ruşinoase în numele umanităţii”, încheie comunicatul.

Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucea, unde numeroase trupuri neînsufleţite fuseseră deja găsite sâmbătă pe străzi.  

Dosar Media

Ai o noutate?