Statele Unite şi Rusia au efectuat un schimb de deţinuţi, în cadrul căruia baschetbalista americană Brittney Griner, încarcerată în Rusia pentru posesie de droguri, a fost predată către SUA în schimbul traficantului rus de arme Viktor Bout, au anunţat oficial Washingtonul şi Moscova, potrivit Reuters.
Schimbul a fost efectuat joi pe aeroportul din Abu Dhabi. Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris au vorbit la telefon cu Brittney Griner, potrivit Agerpres.
Liderul de la Casa Albă a declarat în faţa presei că baschetbalista este în drum spre SUA.
Ea fusese condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare pentru trafic cu droguri, după ce fusese arestată pe un aeroport din Moscova încercând să intre în Rusia cu cannabis asupra sa.
Viktor Bout, traficant de arme notoriu, supranumit „Negustorul Morţii” într-o biografie din 2007, era închis în SUA după ce fusese capturat în Thailanda în 2008 de agenţi americani ce i-au întins o capcană pretinzând că ar fi cumpărători de arme
Viktor Bout este un celebru traficant de arme, supranumit „comerciantul morţii”, care ispăşea o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite.
Viaţa lui Bout a fost inclusă în scenariul filmului „Traficantul de arme” („Lord of War”), lansat în 2005, care descrie povestea unui traficant de arme interpretat de Nicolas Cage.