Foto: BBC

Toți vor trebui în prealabil să se înregistreze online – Austria introduce din 10 februarie noi reguli de intrare pe teritoriul său

Austria introduce începând cu 10 februarie noi reguli de intrare pe teritoriul său, a anunțat luni șeful-adjunct al celulei operative a Ungariei pentru gestionarea epidemiei de coronavirus.

În conformitate cu noile reguli, oricine va dori să intre în Austria va trebui să se înregistreze înainte de aceasta online, a precizat locotenent-colonelul Robert Kiss în timpul unei conferințe de presă desfășurată și ea online. De asemenea, cei care au călătorit în Austria vor trebui să stea în carantină acasă vreme de zece zile și vor putea scurta până la cinci zile această carantină dacă vor face un test gratuit PCR sau antigen pentru COVID-19.

Exceptați de la noile reguli vor fi lucrătorii transfrontalieri, cei sezonieri și cei forestieri, călătorii de pe cursele internaționale și cargo de tranzit, precum și persoanele care se vor deplasa în Austria pentru tratament medical, a adăugat Kiss.

Între timp, transportatorii de marfă trebuie să aștepte în jur de două ore la punctele de trecere a frontierei Roszke și Tompa, de la granița cu Serbia, a spus el.

Dosar Media

Ai o noutate?