Tiraspolul susține că se pregătește de orice scenariu și interzice libera circulație – Reacții de la București

Tiraspolul se pregătește de “orice scenariu și trebuie să fie gată de orice situație”, a declarat șeful Externelor regiunii transnistrene, Vitalii Ignatov. El a subliniat că regiunea transnistreană “nu reprezintă un pericol la adresa Ucrainei”, fapt pe care conducerea regiunii “l-a anunțat oficial de multe ori”și că “nu există planuri sau acțiuni pregătitoare în raport cu Ucraina”.

Liberă circulație în regiunea transnistreană a fost interzisă pana in data de 10 mai.

Anunțul a fost făcut de autoritățile de la Tiraspol care spun ca măsurile includ consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport care intră sau iese din regiune și obligarea persoanelor care se deplasează în stânga Nistrului de a fi luate la evidența structurilor de la Tiraspol.

Chișinăul considera aceasta decizie exagerata.

Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu a declarat că situaţia din Transnistria că este „o provocare şi o încercare de a crea un conflict care, după toate analizele noastre, în acest moment nu are şanse să se dezvolte.

”Nu există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova, e neutră din punct de vedere militar”, a mai spus ministrul român al Apărării.

Turcan Ana

Ai o noutate?