Tiraspolul se pregătește de „orice scenariu și trebuie să fie gată de orice situație”, a declarat șeful Externelor regiunii transnistrene, Vitalii Ignatov. El a subliniat că regiunea transnistreană „nu reprezintă un pericol la adresa Ucrainei”, fapt pe care conducerea regiunii „l-a anunțat oficial de multe ori”și că „nu există planuri sau acțiuni pregătitoare în raport cu Ucraina”.
Liberă circulație în regiunea transnistreană a fost interzisă pana in data de 10 mai.
Anunțul a fost făcut de autoritățile de la Tiraspol care spun ca măsurile includ consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport care intră sau iese din regiune și obligarea persoanelor care se deplasează în stânga Nistrului de a fi luate la evidența structurilor de la Tiraspol.
Chișinăul considera aceasta decizie exagerata.
Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu a declarat că situaţia din Transnistria că este „o provocare şi o încercare de a crea un conflict care, după toate analizele noastre, în acest moment nu are şanse să se dezvolte.
”Nu există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova, e neutră din punct de vedere militar”, a mai spus ministrul român al Apărării.