Cunoscuta interpretă din România, Andreea Bălan a dezvăluit, în emisiunea online a lui Cătălin Măruţă, care au fost adevăratele motive care au dus la ruptura bruscă de tatăl ei, Săndel Bălan, atunci când solista avea doar 18 ani.
„E adevărat, mă bătea dacă nu voiam să urc pe scenă. Dacă făceam mutre, îmi trăgea câteva palme. Îmi amintesc că am avut odată un accident de maşină, în drum spre un concert, tata a intrat pe contrasens. Am intrat într-un şant, eram plină de sânge de la buză şi, după aia, în două ore, noi eram pe scenă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Andreea Bălan la podcastul „Acasă la Măruță”.
“La 18 ani am fugit de acasă! Tata îmi cheltuise toţi banii. Când l-am întrebat, nu ştia nici el pe ce. Eu la 18 ani m-am trezit ca nu am nimic, după 1 milion de discuri vândute. Am fugit la Bucureşti, am stat într-o garsonieră şi mi-am luat un Peugeot în rate. L-am iertat abia când am devenit şi eu părinte”, a mai povestit solista.
Replica lui Săndel Bălan a venit rapid: ”Iar a început să bată apa-n piuţă cu banii. Ea vorbeşte frumos de greşelile ei, dar nu şi despre ale altora. A pierdut mulţi bani şi m-a acuzat că am plecat cu banii. A spus că am bătut-o? Am smucit-o o dată, când puneam nişte gresie în bucătărie. A sărit pe ea şi s-a spart. Atunci am smucit-o şi altădată nu a salutat când a intrat într-o cabină unde erau artişti mari. N-am înţeles de ce se expune, ca să-i facă lui Măruţă audienţă!”.
Citește articolul integral pe click.ro