SURSE: Cine ar putea face parte din Guvernul Gavriliță – Nume cunoscute

Natalia Gavrilița, candidatul desemnat de Maia Sandu la funcția de prim-ministru urmează să vină în plenul Parlamentului pentru a-și prezenta programul de guvernare.

Deocamdată, data ședinței la care Natalia Gavrilița va cere vot de încredere nu a fost stabilită, deși reprezentanții PAS au menționat că aceasta ar putea veni în Legislativ săptămâna viitoare. Nici numele celor care vor face parte din echipa guvernamentală nu au fost anunțate. Totuși, surse ale redacției tv8.md au oferit câteva nume.

Potrivit surselor TV8, la Ministerul de Externe va fi desemnat Mihai Popșoi, la Ministerul Sănătății – Ala Nemerenco, la Ministerul de Interne – Ana Revenco, la Ministerul Economiei – Andrei Spînu, iar la Ministerul Educație va fi desemnat Anatol Topală.

Deocamdată, nu se cunoaște cine va fi desemnat la ministerul Finanțelor, Agriculturii, Apărării și Justiției.

Potrivit Constituției, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul urmează să fie dizolvat şi să fie organizate alegeri anticipate.

Dosar Media

Ai o noutate?